Generatia care a crezut in carti

Daniela Alina CazacuZilnic, in timp ce am cine stie ce activitate, cate un gand sau mai bine zis o idee, se aseaza pe sufletul meu si ma imboldeste sa vorbesc despre ea. Sa o disec, sa o spun si altora si sa inspire nasterea altor idei. Cine stie, poate-poate! Nu am timp mereu de ele. Dar le scriu pe toate intr-un carnetel si cand simt nevoia de o pauza, le invit sa ma mai insoteasca o data in calatoria mea virtuala.

M-am gandit mult la generatia din care fac parte. De fapt, din care facem parte (sotul si cu mine, prieteni de-ai nostri).  Am gasit pe net (in english, please ca la noi nu se gasesc foarte multe informatii) ca o generatie umana are o varsta cuprinsa intre 22 si 32 ani. Cu alte cuvinte, din punctul 0 pana la 22/32 ani ai o generatie. Acest lucru inseamna ca deja s-a conturat o generatie noua de tineri in raport cu generatia parintilor nostri. Si avem doua generatii: cea a parintilor care si-au trait tineretile in comunism si tot tineri au prins si revolutia si cea a copiilor (noi cei de azi), care ne-am petrecut copilaria si tineretea post-revolutie.

Inca mai analizez diferentele dintre generatii. Nu am reusit sa imi conturez decat cateva observatii pe baza declaratiilor libere, a celor scrise, pe baza interactionarii cu oameni din toate categoriile sociale (de la cele mai necajite pana la cele ”preafericite”).

Unul dintre trenduri a fost cel al carnetului plin de note de 10. Nu pot sa uit criza parintilor de a avea copii cu note foarte bune. Cati mai multi 10. Era asa, un fel de competitie. Care are copilul cu cat mai multe note de 10! Pana la urma daca ai note cat mai mari, poti face ceva in viata. Altfel, ajungi un ratat. Intre timp s-a inventat Facebook-ul si ne-a trantit tuturor adevaruri greu accesibile doar aruncand ochii peste gardul vecinilor. Cocalari cu belciuge de aur, lanturi de caini si BMW-uri. Toti fara studii, dar cu perspective. 

Apoi, a urmat criza facultatii. Daca nu intra copilul din prima la o facultate de stat, era drama! Cum adica sa existe o a doua sansa? Acum, ori niciodata. Apoi, daca faci facultate ajungi un om important, garantat. Si apoi a aparut moda diplomelor fabricate si meseria de scriitor de licente. Care mai e diferenta intre cei care au trecut prin stresul noptilor nedormite de frica examenelor si cei care au luat examenele asistati de Iphone?

SNSPA

Acum, apar alte crize. Nu voi vorbi despre ele pentru ca mi-e inca teama sa nu fie ceva subiectiv. Poate se intampla doar familiei mele. Sunt insa niste trenduri care tin de maritis, reproducere si job. Inca astept evolutii.

Despre generatia noastra s-a scris destul prin online. Am fost numiti ”generatia cu cheia la gat” sau ”generatia ’89”. Avem puncte in comun, precum jocurile din fata blocului sau de pe ulita, ”pitita”, ”flori, fete si baieti”, ”tara, tara vrem ostasti”, sentimente, emotii, obiceiuri (innoitul vestimentar si paradele de dinainte de Paste, scoala, petrecere, ciubucul la medic, brandurile). Parintii ne-au rasfatat in felul lor. Pe unii mai mult, pe altii mai putin. A aparut trendul carnetului de conducere imediat dupa implinirea varstei de 18 ani, petrecerile de majorat stil nunta si poze cu cheile de la masina parintilor in mana noilor cetateni. Au aparut vacantele exotice ca un must. Daca nu calatoresti, esti un nimeni. A aparut si trendul Prima Casa, prima masina. Toate pe credit, ca noi astia mai tineri nu putem face nimic fara un credit cu tot cu salariile noastre mult mai mari ca ale parintilor si cu responsabilitati pe care probabil nici nu le-ar intelege.

Cu cheia la gat

Mai este si un alt trend, al nostalgicilor boieri de alta data, as indrazni sa spun. Parinti  care fac nunta copiilor, le dau casa, le dau masina, le dau tot si le planifica tot. In detaliu. Nu pot sa nu remarc faptul ca aceasta categorie de oameni cand au copii adulti se opresc din a trai propria lor viata. Se comporta ca si cum viata lor nu ar mai conta. In schimb, traiesc viata copiilor planificandu-le fiecare aspect al vietii. 

Lumea evolueaza. Tinerii se schimba de la o perioada la alta. Numai ca, ceea ce vad eu acum este o schimbare in directia consumerismului si a opulentei, atat de partea parintilor, cat si de partea copiilor. Si obiceiurile maturei generatii, a parintilor se transmit neschimbate la tanara generatie, cea a copiilor. De fapt, aici apare ingrijorarea mea. Lipsa evolutiei in materie de obiceiuri si decizii de viata. Va dau cateva exemple:

*Astazi tinerii, colegii mei de generatie fac copii ca asa a vrut Dumnezeu, sau pentru ca s-a intamplat. O sa avem mai departe o generatie a copiilor vruti de Dumnezeu sau cazuti pe lume din intamplare. Unii mai fac copii ca e bine la batranete sa ai pe cineva, sau pur si simplu ca asa e bine si asa face toata lumea.

*Tinerii se casatoresc ca a venit vremea si ca nu e bine sa se casatoreasca tarziu. Mai e si varianta x s-a casatorit, y la fel, z e pe cale, eu am ramas singur/a. Trebuie neaparat sa fac si eu ca ei! 

*Fac petreceri copiilor lor, le cumpara bratari de aur cand se nasc, iphone si tablete ca sa nu fie mai prosti ca restul copiilor, care au. Daca ei nu au avut asa ceva pe vremea lor, macar copiii lor sa aiba. Mai tarziu le vor cumpara masina, casa si vor incerca sa le cumpere si loialitatea si dependenta ca sa nu ramana singuri, sau sa isi ceara rasplata pentru ca i-au facut si i-au crescut.

*Daca li se incalca vreun drept la spital, la facultate, sau orice alta institutie nu au nici reactie. Oricum, nu se intampla nimic daca iau atitudine. Daca observa ca la scoala copiii lor au niste manuale cretine dupa care trebuie sa invete, raman din nou fara reactie. Dar daca vad ca alti copii sunt mai dotati din punct de vedere material, imediat iau atitudine. Dar cum, copiii lor sa fie mai prosti? Ai lor sa nu aiba ca si restul?

Recunosc ca mai departe nu reusesc sa fac vreo previziune anume. Vad o stagnare spirituala. E dezolant sa stii ca avem atat de multe resurse la dispozitie, acces la informare, la educatie si totusi dupa facultati de top rezulta tineri cu viziunile de mai sus. Pana la urma facultatea nu te invata cum sa traiesti. Nu te invata nici macar cum sa fii fericit. Aceste cautari tin pana de pornirile interioare ale fiecarui individ in parte.   

Nu cred, insa ca ne-a privit cineva si in profunzimea trairilor noastre. Noi am fost generatia copiilor care credeau tot. Noi am crezut in parintii nostri cand ne spuneau ca daca nu invatam, nu o sa facem nimic in viata. Noi am crezut si am luat ca atare ce se scria prin cartile noastre de liceu si de facultate. Ne puneam intrebari de genul daca lucrurile se fac asa (ca in carti) de ce lumea nu e mai buna? De ce parintii nostri nu fac ce scrie in carti? Mai ales ca ei ne spun ca pe vremea lor se facea scoala, nu ca acum. Si totusi la bac aveam subiecte pe care cativa dintre ei le rezolvau pe la facultati.

Cred ca noi am trait un soc. Multi dintre noi inca mai trecem prin el. Este vorba de socul luptei dintre inchipuire si realitate. Am visat lumea intr-un fel, asistati si de parintii nostri si cand am intrat in realitate ne-am blocat. Unii au ales intr-un final sa fie la fel. Cum altfel poti face fata unei generatii unse cu toate alifiile? De fiecare data cand ne-am revoltat si am vrut sa fim altfel, am fost luati la misto. Criticati, umiliti. Noi nu suntem in stare de nimic. Nu stim sa facem nimic. Acum, asa e. Cine stia sa faca cate ceva, o face peste hotare. Cei care am ramas in tara, fie induram in tacere, fie acceptam sa fim ca ei. Unsi cu toate alifiile, de catre ei, incercand tot timpul sa pacalim sistemul. Mai o pila, mai o spaga si se rezolva lucrurile cumva, nu? Momentan le folosim pe ale parintilor, ca noi inca nu am trait destul sa ne facem pile.

Si totusi, am avut un start bun. Am crezut in bine, in adevar, in dreptate si corectitudine. Voi ne-ati vorbit despre ele. Acum, cand a venit vremea faptelor, unde sunt toate acestea? 

*Nota: draga cititorule, acest articol nu este obligatoriu sa se aplice tuturor tinerilor din ziua de azi. Articolul trateaza trenduri, observatii. Asadar, te invit sa nu iei personal acest articol, daca consideri ca nu ti se aplica.

About Author

Daniela
Daniela

Faceti cunostinta cu autoarea blogului Yes,Milady! Ma numesc Daniela si va voi spune despre tot si despre toate cum nimeni nu va avea curajul sa o faca. Descoperiti-ma cu totul aici.

2 Comments

  1. Avatar Lamiita P Răspunde

    Oare generatiile viitoare vor ajunge sa comunice prin emoticons ? Pe zi ce trece, aceasta este impresia pe care o am. Felicitari pentru art.

    • Buna Luminita! Multumesc pentru interes. Intr-adevar se comunica foarte multprin emote icons si prin scurtaturi. Personal, imi este greu sa anticipez cum se vor schimba generatiile viitoare. Cred ca sunt trenduri si trenduri, motiv pentru care este greu sa dai un verdict. Generatia y este asa…Este si motivul pentru care voresc in termeni de observatii si trenduri. 🙂

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.