COVID- boala care ne uneste sau ne dezbina?

Inainte sa citesti aceste randuri tine cont de faptul ca nu este despre a promova ceva. Nu promovez vaccinarea, sau optiunea nevaccinarii, nu promovez distantarea fizica, sau autoizolarea, nu judec alegerile celorlalti. Pentru mine judecata presupune un verdict in care sa spui ce este bine si ce este rau. Nu ma promovez pe mine sau familia mea. Eu nu pot spune cine face bine si cine face rau. Dar, acest lucru nu inseamna si ca nu pot avea analize pe baza informatiilor adunate din mai multe surse. In functie de analiza de cuplu, luam decizii care ne privesc doar pe noi. Motive de dezvaluire si de justificare nu apar decat atunci cand se exercita presiuni asupra noastra sau sunt incalcate niste bariere personale.

Sunt 2 ani de pandemie. Vom intra in al treilea. Au fost pandemii mai lungi si mai grave decat COVID si care au avut loc in timpuri mai putin norocoase decat ale noastre. Pentru multe familii, COVID din 2019-2022 e la fel de rau ca pentru cei din 1900. Nu au mancare, acces la reurse necesare precum utilitati, medicamente, educatie, mijloace de comunicare. Pentru multi COVID inseamna sfarsitul lumii. Ei, familia lor, rude, prieteni mor cam in acelasi timp.

Noi si ai nostri suntem niste norocosi. Nu ne-am pierdut locurile de munca, avem acces la cam toate reursele unei lumi evoluate, avem mijloace de comunicare care functioneaza, avem o anumita libertate de miscare. Si cu toate acestea, multi din aceasta categorie au ajuns sa se comporte ca si cum sfarsitul lumii e aproape. Ne este greu sa ne limitam contactul fizic, iar daca ne vedem fizic continuam sa stim unii despre altii la fel de putin sau si ma putin decat inainte de pandemie, nu ii protejam pe cei din jur, credem si raspandim teorii conspirationiste, nu ne folosim de avantajele oferite de tehnologie (apeluri video, cumparaturi online), nu ii ascultam pe medici, nu ascultam pe nimeni care indeamna la precautie. Ascultam insa zvonurile si indemnurile la revolta, ascultam indemnurile la iresponsabilitate (iainte de pandemia ne plangeam ca nu ne anunta nimeni cand sunt pericole), ascultam teorii conspirationiste, ascultam orice ar putea sa ne justifice propriul stil de viata, indiferent de consecinte.

Cum vedem noi ca familie cu un copil mic, COVID?

Pentru noi COVID a venit si a ramas cu o serie de intrebari si temeri. Prima noastra temere a venit prin copilul nostru, care stiam ca face parte dintr-o categorie de risc prin prisma varstei si a problemelor de sanatate pe care le-a avut. Multe din problemele din pruncie au lasat urme si azi si vor continua sa o faca. Copilul nostru e cel care ne-a salvat, in sensul in care daca nu era el, nu ne pasa prea mult de noi, sau de copiii altora. Am fi continuat si noi ca multi altii sa plecam de acasa, sa mergem in concedii, sa mergem in vizite (chiar si la cei cu copii mici), sa ne sustinem punctul de vedere, sa indemnam la libertate, poate am fi crezut in teorii conspirationiste si am fi ales acele explicatii ale dramelor care sa reduca din gravitatea situatiei. Cumva, Andy ne-a ferit de moarte si de pacat..

Am fost fortati sa ne informam, sa intrebam specialisti, sa avem rabdare sa asteptam evolutii si intamplari, sa analizam dincolo de declaratii si sa vedem cum se comporta oamenii. Am adunat o serie de informatii si evolutii, pe care le redau mai jos. Daca mai sunt completari, le astept cu interes in comentarii.

Ce stim despre COVID?

  • Este un virus atipic. Se adapteaza la medicatie, vaccin, evolueaza;
  • Nu avem prea multe informatii despre el, iar predictibilitatea lui scapa specialistilor si tehnologiei;
  • Ce se credea ca se cunoaste despre el a fost invalidat de comportamentului virusului;
  • Unii oameni nu il fac deloc;
  • Unii oameni sunt complet asimptomatici, chiar si in fata infectarilor repetate;
  • Unii oameni fac forme usoare, altii severe, suficienti mor;
  • Virusul se raspandeste repede, asemenea unei gripe;
  • Virusul da forme de penumonii pe care nici mama pneumoniilor (streptococul) nu le da;
  • Virusul ataca sistemul imunitar pe care il “suprasolicita”;
  • Multi raman cu sechele pe termen lung (de la raguseli, tuse, lipsa energie, dureri de cap, de spate, sensibilitati digestive, pana la probleme de inima, diabet, afectiuni neurologice sau alte boli);
  • La inceput erau foarte afectate persoanele in varsta, apoi au inceput si tinerii si ulterior copiii;
  • Se cunosc efectele pe termen mediu si lung ale COVID asupra persoanelor in varsta si tinerilor, dar nu se cunosc; efectele in cazul copiilor mici. Aici as adauga ca in cazul sugarilor, al copiilor de pana in 4 ani e o nebuloasa totala. Atat eu cat si mii de mamici se plang de lipsa neonatologilor si a pediatrilor pregatiti, de lipsa raspunsurilor, de probleme de sanatate ale copiilor pentru care nu gasesc solutii, despre medicatii si experimente facute pe copiii lor.Chiar si noi am avut ghinionul unui neonatolog extrem de slab. Am testat ceva pediatri si nu acord incredere 100%, mai ales ca datele pe care ei se bazeaza nu sunt 100% stiintifice dintr-un motiv etic si de inteles – nu se fac experimente stiintifice pe copii. Asadar, cand vine vorba de sanatatea unui copil, cele mai multe decizii se bazeaza pe speculatii, deductii, extrapolari de date stiintifice;
  • Sunt considerate categorii de risc ridicat batranii (au imunitate slabita) si copiii (au imunitate in formare si risc ridicat de inflamatie multisistemica), persoanele cu diferie boli si afectiuni;
  • Vaccinul nu ne protejeaza de propria infectare, de infectarea celor din jur, dar ne poate salva viata;
  • Vaccinul nu ne protejeaza pe toti la fel;
  • Mor si oameni vaccinati;
  • Trecerea prin boala iti ofera o imunitate mai buna decat vaccinul;
  • Trecerea prin boala poate sa nu iti ofere imunitate deloc;
  • Sunt oameni vaccinati, trecuti prin boala, reinfectati care fac forme severe;
  • Vaccinul a fost creat pe etape, in functie de comportamentul virusului. Mai intai pentru batrani si adulti, apoi pentru tineri, mai nou pentru copii;
  • Vaccinul poate avea reactii adverse importante sau pot cauza chiar decesul (nu ma folosesc de argumentul procentului nesemnificativ al mortilor pentru ca mortii aia au fost importanti pentru familiile lor);
  • Nu exista medicatie specifica pentru COVID;
  • Medicamentele dedicate Covid au patruns in farmacii in stocuri limitate abia spre sfarsitul anului 2021;
  • Poti lua virusul vaccinat fiind, cu masca, igiena corespunzatoare, distantare fizica (respectate toate in acelasi timp).

Ce spun medicii:

  • E mai bine sa nu iei virusul;
  • Sa te vaccinezi;
  • Sa limitezi contactul fizic;
  • Daca totusi faci Covid, o perioada de 1 an e importanta monitorizare prin analize;
  • Sport, activitati variate, comunicare;
  • Protectie cu masca, igiena, distanta fizica, evitarea aglomeratiilor, a spatiilor inchise;
  • Poti lua virusul din locatii frecventate (parcuri);
  • Se recomanda evitarea calatoriilor, mai ales daca exista copii mici.

Comportamentul oamenilor

  • Cei mai multi daca fac COVID ascund acest lucru. Aleg sa spuna despre experienta lor, doar dupa ce marele greu a trecut;
  • Cei care au avut Covid si au trecut usor peste, ii indeamna pe cei din jur sa nu le fie teama pentru ca virusul nu e grav, in timp ce persoanele care au suferit si care au ramas cu sechele indeamna spre precautie;
  • Cei mai multi care intra in contact cu persoane care au facut COVID ascund acest lucru celor din jur si nu se testeaza decat daca exista simptome, sau simptomele sunt semnificative;
  • Dintre parintii cu copii care au facut COVID, putini aleg sa fie sinceri si sa spuna daca si cat de greu le-a fost copiilor. Daca tu ca parinte, tanar, cu imunitate si niste vaccinuri ai stat la pat si ai zacut cum ai putea vedea suferinta unui copil care trece prin boala si isi vede parintii ca zac? Am rezerve legate de sinceritate in declaratii;
  • Foarte putini parinti au vreo grija sau temere legata de evolutia sanatatii unui copil pe termen lung, post-covid. Nu am auzit nici un parinte de monitorizare post-covid, desi se recomanda. Se merge pe premisa ca daca copilul mananca si e activ e sanatos;
  • Suficient de multi nu declara la DSP cand fac COVID. Nu comentez un asemenea comportament;
  • Suficient de multi ies in public, merg la munca desi au COVID, suspiciune de COVID sau un membru de acasa cu COVID. Nu comentez asa ceva. E incalificabil;
  • Desi este greu sa iti limitezi libertatea de miscare, extrem de multi aleg sa mearga in concedii scumpe, in afara si se se afiseze cu acest lux, in conditiile in care multi isi pierd locurile de munca, rude, copii, nu au unde sa mearga nici macar pentru o plimbare in aer liber, decat in jurul blocului;
  • Dupa ce le moare vreun apropiat, chiar din familie continua sa creda ca totul e o conspiratie, promoveaza asta mai departe cu infloriturile de rigoare si la final adauga cinic “asa a vrut Dumnezeu”;
  • Parinti exasperati de ideea de a ramane acasa cu copii, de a se ocupa activ de scoala, alaturi de copii;
  • Parinti care desi li se recomanda de medici, profesori, educatori sa isi limiteze iesirile, prefera sa se comporte la fel ca inainte de pandemie si isi trimit copiii bolnavi la gradinita, scoala. Apoi spun ca nu s-au imbolnavit in vacante, ci la munca sau au luat de la gradinita/scoala si stiu lucrul acesta cu exactitate stiintifica;
  • Pentru multi e mai important sa iasa din casa, decat sanatatea personala si a copiilor. In locul distantarii fizice si a limitarii socializarii, prefera boala cu tot ce presupune ea. Chiar am avut parte de asemenea declaratii din partea unor mamici pe grupurile pe care sunt, in care spuneau ca prefera sa faca Covid si sa ramana cu urmari de sanatate decat sa stea in casa si sa faca o posibila depresie..
  • Pandemia a reunit familii, rude care inainte nu aveau de-a face unii cu altii. Libertatea in anii COVID a reprezentat acel fruct interzis in fata caruia nu poti rezista. Daca recomandarea a fost distantare fizica, grupuri mici de oameni, oamenii au reactionat invers. Au plecat de acasa mai des, decat o faceau inainte. Personal o vad ca pe o reactie psihica la interdictie;
  • Pandemia a fost folosit ca pretext pentru a evita anumite persoane. Am constat cum in astfel de situatii se invoca toate motivele posibile pentru a evita anumite persoane, proiecte, activitati de munca. Nu am intalnit pretext covid impotriva activitatilor recreative;
  • Spre sfaristul pandemiei, cei care au trecut usor prin boala, sau care au supravietuit bolii se transforma in adepti inversunati ai teoriilor conspirationiste;
  • Cei mai multi dintre oamenii care au posibilitatea unei vieti aproape normale, cu libertatea de nevaccinare, refuza inclusiv testarea.

Cum vedem noi ca familie cu un copil mic, COVID?

Pe baza indicatiilor primite de la medici (personalizate pentru noi), observad comportamenul oamenilor, al autoritatilor, pe baza marturiilor de boala ale cunoscutilor si nu numai, tinand cont de etapele de dezvoltare ale unui copil (curiozitatea pentru alti oameni incepe cel mai devreme la 2 ani, iar socializarea efectiva cu alti copii abia pe la 4 ani; incepand cu varsta de 5-6 ani accepta ideea impartirii de lucruri), dar si pe baza dorintei noastre de a ne crea o relatie solida cu copilul nostru si de lua decizii pe baza observatiilor pe care le avem privind nevoile si comportamentul lui, noi ca familie am decis limitarea propriilor libertati.

Nu mergem in vizita la nimeni, nu invitam pe nimeni la noi. Nu mergem in concediu in tara si in afara. Lucram de acasa amandoi si facem tot posibilul sa continuam astfel macar pana apare vaccin si pentru categoria de varsta in care se incadreaza Andy.

Deciziile de mai sus nu sunt si nu au fost usoare pentru noi. Ne-am intrebat de multe ori daca procedam corect, daca e cea mai buna decizie. De fiecare data am ajuns la concluzia ca da. Si acest de fiecare data se refera la marturiile celor care au trecut prin boala, sau la cei despre care am aflat ca au facut COVID dar au ascuns acest lucru, la cei despre care am aflat ca se tem sau se feresc de boala cand vine vorba de propria persoana, parinti sau copii, dar care pentru noi nu mai aplica aceleasi masuri de protectie, la marturiile celor chiar stim ca se protejeaza si sunt atenti si care tot au luat virusul. Pentru noi e cea mai buna decizie, insa nu cea mai buna pentru rudele noastre (in principiu cei care cred ca au drepturi asupra noastra).

In cazul prientenilor lucrurile au fost mai usor de acceptat pentru ca putem mentine legaturile si online sau telefonic, iar prietenii nu urmaresc crearea unei relatii cu copilul nostru. Pentru prieteni este mai important sa nu isi piarda prietenii. Poate ca aceasta reactie este atat de naturala si fireasca tocmai pentru ca nu exista “mostenirea sangelui” care sa fie invocata sub diferite forme.

Ce facem pentru a ne mentine relatiile cu cei apropiati?

In situatii de criza una dintre cele mai importante reguli este sa se mentina comunicarea. Noi am facut acest lucru acolo unde a fost posibil. In general, e dificil sa mentii comunicarea cu persoanele care iti contesta viata si genereaza discutii despre valori personale si principii de viata.

Am comunicat pe retelele sociale, am pus poze cu familia (mai rar), am trimis poze individual, am povestit despre noi, viata noastra, planuri de viitor. Am fost prezenti alaturi de familie si prieteni prin urari, prin cadouri la ocaziile speciale, am continuat sa ne onoram obligatiile, insa fara prezenta fizica. Din punctul nostru de vedere am stiut mai multe despre cei din jur (cu mici exceptii) in pandemie, decat in afara ei pentru ca nevoia de comunicare a fost mai mare pentru a suplini lipsa prezentei fizice. Insa, daca inainte amanam comunicarea pentru ca stiam ca oamenii sunt disponibili si accesibili oricand, in pandemie nu ne-am mai permis acest lucru.

Cateva recomandari pentru a fi aproape ce cei dragi pe timp de pandemie

Aceste recomandari sunt pentru oamenii carora le pasa de cei din jur, sunt empatici, responsabili si au o contiinta activa. Cu siguranta nu fac recomandari pentru persoanele care cred in noroc sau cred ca sunt persoane alese pe care Dumnezeu le protejeaza pentru ca sunt prezenti la condica divina (adica duminica de duminica la Biserica). Asadar:

  • Cu ocazia zilelor de nastere sau a zilelor de sfinti putem trimite mesaje dedicate, gandite special pentru destinatari;
  • Ocazional putem sa ii intrebam pe cei apropiati daca sunt bine;
  • Le putem trimite celor dragi poze cu noi in diferite ipostaze;
  • Cu ocaziile speciale din an putem trimite cadouri prin curier (pentru rudele si prietenii care stau in alte localitati);
  • Putem suna cu camera video atunci cand avem ceva important de transmis, care necesita contact vizual;
  • As recomanda evitarea dezbaterilor privind optiunile fiecaruia in pandemie. Asa cum unii oameni aleg sa riste cu orice pret distractia, relaxarea, vizitele, in baza convingerilor personale, sunt alti oameni care aleg sa nu riste deloc alegand sanatatea si familia in detrimentul distractiei. Nici macar aluziile despre cum traiesc unii si altii in pandemie nu sunt o optiune pentru ca mesajele cu rol critic pot fi usor deduse;
  • Nu consider constructiva optiunea de a intrerupe comunicarea cu persoanele care aleg distantare fizica si izolare, pentru ca acele persoane sunt aceeasi oameni pe care ii stim, dar care au ratiuni personale care ii determina sa se autoizoleze fizic. Ar trebui sa fie suficient sa stim de alegerile celor din jur pentru a intelege ca optiunile alese sunt cele care fac bine fiecarei persoane in parte. Nu e acceptabil sa ii judeci binele unei persoane spunanadu-i ca de fapt isi face rau, cu exceptia situatiei in care persoana respectiva stim ca este debila mintal si deci, inapta de a lua decizii pentru propriul bine.

Ce vom face de aici inainte?

Nu stim cum va fi anul 2022. Stim doar ca vine cu inca un val de infectari si ca tarile dezvoltate aleg restrictii care sa limiteze raspandirea virusului. Stim ca sunt si revolte, insa care sunt stinse cu promptitudine din partea autoritatilor. Mai stiu si ca in tarile dezvoltate autoritatile si guvernantii sunt aspru pedepsiti cand nu isi fac treaba, iar cand vine vorba de un nivel de trai ridicat si servicii de calitate, romanii aleg aceste tari dezvoltate. Vad cum Romania este la polul opus de fiecare data si tinde sa creada ca rotile fabricate in tara noastra sunt mai rotunde decat ale altora.

Vad o mimare a responsabilitatii celor din jur. Astfel, spun ca nu respecta restrictiile, distantarea fizica si ca isi asuma o posibila imbolnavire a celor din jur si a familiei. Sau spun ca sunt responsabili, se protejeaza pe ei si pe cei din jur respectand regulile sanitare de pandemie, insa nu o fac, dar se si ascund (sunt cei mai periculosi). Pentru aceasta categorie de persoane am cateva intrebari: cum iti poti asuma moartea? Cum iti poti asuma suferinta unei mame cand isi vede copilul bolnav? Cum iti poti asuma grijile parintilor care stiu ca au luat contact cu o persoana infectata? Cum iti poti asuma sechelele post Covid ale celor imbolnaviti? Cum iti poti asuma durerea, frica celor imbolnaviti? Cum iti poti asuma stresul pe care il produci prin presiune directa sau indirecta de intalnire fizica asupra celor cu care vrei sa te vezi?

Pentru noi, interactiunea fizica reprezinta un risc. Beneficiile acestui risc sunt mai mici in comparatie cu beneficiile precautiei. Stim prin confirmare de la medic ca infectarea noastra cu COVID va avea simptomatologie medie spre severa din cauza unui virus pe care il avem cu totii (l-am detectat intamplator). Asadar, doar vaccinarea noastra ca familie, ne va oferi o protectie in fata unor complicatii produse de COVID. Stim ca pentru noi pandemia se va termina in momentul in care ne vom putea vaccina si copilul anti Covid. Abia apoi, in perioadele in care vor fi sub 100 de infectari/zi putem accepta vizite, intalniri cu anumite precautii (grup limitat, o oarecare distanta fizica – fara pupaturi, schimbat de aer cu stropi de saliva, etc.). Pana atunci ne alegem pe noi cu tot ce presupune confortul nostru psihic, emotional, echilibrul acasa, in 3.

Tagged with: , ,

About Author

Daniela

Faceti cunostinta cu autoarea blogului Yes,Milady! Ma numesc Daniela si va voi spune despre tot si despre toate cum nimeni nu va avea curajul sa o faca. Descoperiti-ma cu totul aici.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.