Vai, dar ce seamana cu copilul tau cu…

Vai, dar ce seamana copilul tau cu tata. E X gol, golut. Vai dar, ce seamana cu mama! Ah, ce a inceput sa semene cu bunicul lui. E ma-sa gol! E al maicasii. Gura e a mamei, nasul a al tatului si asa mai departe.

Cred ca toate aceste uimiri, sau remarci sunt primite de toti parintii. Unii trec niste bariere ale bunului simt si le spun copiilor cand sunt mai mari cu cine seamana ei. E un mod de comportament invatat acasa. Si noi tot de acasa l-am invatat. Pacat ca doar nu l-am invatat, dar l-am si dat mai departe procedand la fel ca familiile noastre de provenienta. Sper ca toti cei fata de care am gresit astfel sa inteleaga ca remarcile noastre au fost rodul insensibilitatii invatate acasa si sa ne ierte.

Sunt parinti pentru care aceste remarci sunt vorbe goale. Nu ii ating deloc. Le considera chiar normale pentru ca la noi efectiv, toata lumea le face. Si totusi, sunt niste vorbe care lasa urme. Pe noi ne-au “atins” remarcile acestea, mai ales ca am vazut ce rezultate urate pot produce astfel de remarci care includ in ele si niste comparatii subtile.

Este atat de gresit si de ofensator obiceiul de a spune parintilor cu cine seamana copiii lor! Explic de ce:

  • E ofensator pentru mama, pentru ca greul sarcinii ea l-a dus. Si te duci tu, soacra mandra sa ii spui ca copilul pe care il tine la san seamana cu tatal sau si mai rau cu tine, pentru ca tatal copilului seamana ca mama sa;
  • E ofensator fata de tata, pentru ca ii este minimizat rolul si importanta lui in concepere si in viata propriei familii;
  • Poti incuraja animozitati mai vechi din cuplu. Nu stii ce rana atingi, facand asemenea remarci;
  • Poti alimenta un caracter mandru, al unuia dintre soti, care in discutii de familie sa ia forma “e vina ta, cu tine seamana copilul”;
  • E ofesator pentru copil pentru ca i se anuleaza identitatea, unicitatea. Nu e unic, cata vreme are cu cine semana. Pana la urma tot ce e in el, e mostenire, a primit ADN, trebuie sa fie recunoscator pentru asta;
  • E ofensator pentru parintii copilului pentru ca indirect transmiti ca e bine, sau ca iti place, ca esti mandru/mandra cand copilul seamana preponderent cu unul din parinti.

Noi ca parinti nu ii spunem si nu ii vom spune copilului sau oricui altcuiva ca baiatul nostru seamana mai mult cu unul din noi. Ne-am jigni reciproc in cazul rau, sau ne-am folosi de copil pentru a ne etala calitatile. Scopul nostru, de cuplu si de familie este sa ne intarim, nu sa cream fisuri care in timp sa se adanceasca. Mai mult decat atat, nu ne dorim sa facem competitie altor parinti. Competitia se creeaza ea singura, oricum. E competitia aia venita din comparatii, din invidie. Macar sa incercam sa taiem radacinile obiceiurilor rele. Nu a murit nimeni de modestie.

Am intalnit situatia in care fiicei i se spunea de catre mama cand avea un comportament pe care nu il agrea ca seamana mai mult cu tatal ei. Asta dupa ce in mod sistematic ii spunea fiicei ca seamana cu tatal si fiului ca seamana cu mama, pe care il si lauda constant si il da ca si exemplu. Pe langa faptul ca la nivel de subconstient ii transmiti copilului ca tata nu e om bun, nu e un exemplu, iti mai si intorci copilul impotriva tatalui. Apoi, se creeaza o competitie pentru iubirea mamei intre frati si toti impotriva tatalui care e gresit. Iar copiii, ca sa fie pe placul mamei, trebuie sa fie si sa faca ca ea, pentru ca ea este mai buna decat tata. Pe langa faptul ca sunt rupti de tata, fiica ii reprosa mamei ca il iubeste mai mult pe fratele ei. Ne dorim asemenea rezultate?

Sotul meu are o vorba: copilul nostru seamana cu el si atat! Si eu cred la fel. E un suflet nou, cu o identitate proprie. Noi ii suntem mentori, calauze, protectori. Copiii nu sunt ai mamei mai mult, daca seamana cu ea, cum nu sunt ai tatalui daca seamana mai mult cu el. Daca un copil seamana mai mult cu mama, nu inseamna ca ea il iubeste mai mult sau ca e mai buna, mai puternica, mai iubita de Dumnezeu ca tata. Copiii sunt ai parintilor, singurii care raspund legal si moral in fata copiilor. Cred ca e suficienta socoteala pe care o dam in fata copiilor, ca sa mai dam socoteala si societatii.

Daca in vreuna din situatiile de mai sus, te vei regasi, mamica sau tatic, poti oferi urmatoarea replica: “Ce multumire si implinire mai mare sa am decat a copilului care seamana cu omul pe care il iubesc cel mai mult si alaturi de care voi intra in eternitate!”

About Author

Daniela

Faceti cunostinta cu autoarea blogului Yes,Milady! Ma numesc Daniela si va voi spune despre tot si despre toate cum nimeni nu va avea curajul sa o faca. Descoperiti-ma cu totul aici.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.