Am luat motul baiatului

Am luat motul baiatului, dar nu oricum. Noi am ales sa facem acest lucru total altfel decat se practica in estul si sud-estul Romaniei. Am ales sa procedam altfel fata de restul lumii nu ca sa fim noi mai cu mot si sa aratam ce speciali suntem, ci pentru ca inainte de face ceva, orice, ne gandim la sens. Care este sensul unei actiuni, de ce o facem, trebuie sa o facem, pentru cine, este copilul primul beneficiar?

Deci, care e sensul taierii motului? Nu e nici un sens. Este un obicei din popor care la baza are niste credinte pagane si care tine de superstitii. Pentru cei care se plaseaza la mijloc, adica intre superstitii si credinta, exista optiunea petrecerii de taiere a motului pentru ochii lumii, adica pentru distractie. Fiecare alege sa isi sarbatoreasca copilul cum crede ca e mai potrivit. Noi am ales sa fie potrivit pentru copil, adica sa nu il presam, incarcam cu lume multa, agitatie, inlocuirea atentiei noastre (de care copilul are cea mai mare nevoie) cu cea a oricui altcuiva. Insa si aici merita mentionata o observatie: sunt copii carora le place acest gen de agitatie si atunci, o astfel de petrecere nu poate fi decat pentru ei.

Cele mai multe superstitii sunt legate de viitorul copilului, sanatate, de ce meserie va avea, importanta in societate, predestinare, viata imbelsugata, insa sunt si unele care tin de dorintele parintilor, mai ales ale mamelor de baieti. Astfel, parul taiat la mot se introduce in crapaturile casei astfel incat baiatul sa nu plece de la casa parinteasca, sau cand e copilul bolnav se da foc la par si se afuma copilul cu el ca sa se insanatoseasca. Daca sunteti curiosi sa aflati despre superstitii de taiere a motului si pozitia Bisericii, gasiti cateva link-uri spre finalul articolului.

Celebrarea nasterii copilului e in primul rand un eveniment al parintilor. Evident, ea trebuie adaptata si pentru cei mici, de aici si diferentele de petrecere a onomasticilor si semnificatiile diferite. Pentru noi, ca parinti fiecare an care trece ne desparte tot mai mult de copilul nostru. El merge inainte, noi ne intoarcem in trecut la plansul lui, la mirosul de bebelus, la grija, sensibilitatile de atunci, la purtatul lui in brate, la gingasiile lui, primele descoperiri. Bucuria noastra de parinti nu e aceeasi ca bucuria copilului sarbatorit, ci e o bucurie cu incarcatura emotionala, melancolica.

Trecerea copilului nostru dinspre bebelusie, spre copilarie am sarbatorit-o printr-un gest simbolic de taiere a unei suvite de par pentru a fi conservata alaturi de petale de flori si ceara de la lumanarea de la botez, in bijuterii. Concret, cu ajutorul Aniami’s am obtinut un charm pentru bratara de tip Pandora din argint si doua pandative care declara in locul nostru iubirea pe care o purtam copilului nostru :”tu esti soarele si luna noastra”!

Am considerat ca ocazii pentru petreceri sunt mereu, iar petrecerile cu oameni multi nu prea lasa alt mesaj in afara de cel al mancatului si bauturii peste masura, pierderii simturilor, deconectarii de luciditate, ocazional al opulentei sau succesului in viata. Am fost acolo, nu plec cu energie din astfel de momente, ci din contra o pierd. Nu e ceva ce vreau sa dau mai departe.

Asadar, pentru noi trecerea de la pruncie la copilarie a fost sarbatorita foarte intim, fara fanfara, doar cu recunostinta si multumire ca am primit bijuterii care contin prezentul de azi si trecutul de maine al soarelui nostru, cu binecuvantarea unei mari zi de sarbatoare si anume de Bunavestire. Ce mesaj mai frumos si confirmare ca am luat decizia corecta puteam primi de la divinitate?

*Articolul nu este sponsorizat si nu face reclama platita. Este o recenzie pentru o afacere romaneasca frumoasa, de la care am achizitionat bijuterii amintiri.

https://www.crestinortodox.ro/datini-obiceiuri-superstitii/turte-moturi-alte-bazaconii-68717.html

https://adevarul.ro/cultura/spiritualitate/taierea-motului-act-profan-tenta-superstitioasa-1_54c26375448e03c0fde32a32/index.html

About Author

Daniela

Faceti cunostinta cu autoarea blogului Yes,Milady! Ma numesc Daniela si va voi spune despre tot si despre toate cum nimeni nu va avea curajul sa o faca. Descoperiti-ma cu totul aici.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.