La un moment dat in viata ajungi la etapa copii si casatorii. Si pun inainte copiii pentru ca mai nou se poarta copiii cu orice pret. Tendinta este (m-as hazarda sa spun regula) ca imediat dupa facultate sa ”torni” un copil. Inainte de cariera si de casatorie trebuie sa fie copilul. Restul il mai faci si dupa. Asa, probleme in viata apar tot timpul. Bani nu o sa ai niciodata. Copilul e cea mai mare realizare*.
In toata aceasta poveste am auzit niste explicatii, care m-au cam buimacit. Acestea sunt spuse fie de mame de viitoare tinere mamici, sau chiar de viitoare mamici si suna cam asa: ”N-am vrut sa fie acum. Dar, s-a intamplat. Acum ce sa fac? Il tin (copilul). Asta e!” Serios?! Adica copilul vostru este o intamplare? Personal, cand aud aceasta justificare, mi se ridica parul in cap! Hellooo! Traim in secolul 21 si avem la dispozitie in jur de 8 metode de contraceptie (hormonale si tip bariera). Nu mai poti spune ca ti s-a intamplat, decat daca ii consideri pe cei/cele din jur prosti/proaste. Daca nu ii consideri astfel, atunci ma scuzi, dar descrierea ti se aplica exclusiv.
Viitoare mamica, chiar nu ai curajul sa spui clar si raspicat l-am vrut? Mi-am dorit acest copil?Ce ar fi, daca intr-o zi mama ta iti va spune, ”draga mea, tu ai fost pentru mine o intamplare. Ai venit pe lume ca urmare a lenei mele de a ma proteja, sau tatal tau nu a iesit la timp din mine si noi ne-am dat seama cam tarziu asa, cand tu aveai vreo 3-4 luni in burta mea.”? Ia zi tu viitoare mamica, absolventa a 1-2 facultati, trecuta si prin strainataturi, cum suna aceasta explicatie stiintifica, a?
De fapt, cand spui ”s-a intamplat”, spui nu e vina mea ca am ramas gravida. Indirect mai dai si vina pe iubit/sot/concubin/amant/iubitel etc. Un copil este o responsabilitate enorma. Crezi ca daca spui ca ti s-a intamplat, se mai evapora putin din responsabilitate?
La un moment dat, imi spunea o prietena ca justificare (recunosc ca la vremea respectiva am pus si eu o intrebare tampita pentru care ma simt vinovata. Am intrebat-o de ce acum?) ”ca acum ce sa fac? S-a intamplat? doar nu o sa il dau afara!” Bun, bine macar ca ai acceptat responsabilitatea. Apoi dupa un timp, in discutiile noastre am intrebat-o cum se va descurca, mai ales ca tatal nu ii era alaturi. Si abia atunci, a recunoscut ca de fapt l-a vrut pentru ca se simtea singura. Nu voi analiza acest raspuns. Am o intreaga teorie despre ce ar trebui sa reprezinte un copil pentru parinti si prefer sa ii dedic spatiu special, la momentul potrivit.
Dupa toate aceste experiente, pe care am avut timp sa le diger destul de mult, observ cum copiii nostri actuali sau viitori, sunt o justificare pentru ceva in fata celor din jur. Presiunea sociala este atat de mare, incat tinerele femei simt in mod natural nevoia de a se justifica de ce fac copil, de ce nu fac copil, de ce nu fac pe al doilea copil, de ce il fac pe al treilea? Si subliniez inca o data ca genul acesta de presiune vine exclusiv din partea celorlalte femei. De toate varstele.
Asadar, inca o data dragi tate, nu este treaba voastra sa puneti astfel de intrebari intime. Lasati-va prietenele, colegele, fiicele, nurorile, surorile sa faca copii cand vor ele si cand se simt ele pregatite! Chiar nu ati invatat nimic din experientele voastre trecute? Sau credeti ca e normal ca daca voi ati fost puse in situatiile acestea jenante sa replicati realitatea voastra de rahat? V-ati gandit cat rau puteti face expunandu-va ideile minunate despre copii? Poate femeia pe care o intrebati despre produsul actului ei sexual, are probleme de sanatate si nu poate face copii la comanda, sau cand se asteapta mintile voastre luminate. Chiar vreti sa primiti explicatii si despre problemele reproductive ale celorlalte femei? Sau despre situatia lor financiara? Despre gandurile lor, temerile lor? Va face sa va simtiti mai bine cand vedeti ca altora le e mai rau decat voua? Sau v-ati gandit ca puteti da o mana de ajutor? Poate un ménage à trois.V-ar satisface?
