Un articol fara solutie la trenduri toxice

Era la un moment dat citatul Maicii Tereza care suna asa:”Dacă vrei să schimbi lumea, iubește-ți familia”. Poate ca astazi, lumii lipseste iubirea. S-au scris atat de multe carti despre iubire, incat ma gandesc ca iubirea e un sentiment relativ recent in evolutia omului. Avem nevoie inclusiv de carti care sa ne ajute sa comunicam eficient in diferite contexte sociale sau cu oamenii toxici. Asadar, per ansamblu se pare ca avem nevoie de multa educatie si exercitiu.

O mulţime de profesori şi specialişti urlă prin presă şi pe unde mai pot despre importanţa educaţiei sexuale. Despre educaţia familială nu vorbeşte nimeni. Lectia despre viaţa în familie  ar trebui sa vorbeasca despre  provocări, avantaje (că sunt!), fericirea în familie, echilibrul, altruismul, respectul copiilor pentru părinţi şi respectul părinţilor pentru copii (în funcţie de fiecare etapă a vieţii), protecţia propriei tale familii, ce înseamnă pentru o femeie să aibă copii, ce înseamnă pentru bărbaţi să aibă copii, efectele unei posibile despărţiri asupra copiilor, cât este de important ca femeie să poţi să îţi rupi puţin din timpul tău şi pentru bărbat, chiar dacă eşti mamă s.a.

În manualul de bune maniere (Codul bunelor maniere astazi de Aurelia Marinescu), adaptat vremurilor noastre, într-un capitol denumit interesant bunele maniere în familie, părinţii trebuie să îşi trateze cu respect copiii-adulţi şi să îi lase să decidă ei singuri pentru viaţa lor. Asta înseamnă, inclusiv să nu mai fie îndopaţi fără voia lor cu tot felul de lucruri de care nu au nevoie. Dincolo de bune maniere, poate ar fi toată lumea mai fericită dacă părinţii ar înţelege că este mai important să fie lângă copiii lor, atunci când aceştia chiar au nevoie. Nu de alta, dar degeaba ţi se spune „te ajut acum, când pot”, dacă pentru ei acest ajutor venit cu forţa nu le este de nici un folos, ba îi mai şi încurcă. Asta aşa, ca un contra- argument la afirmaţia „sunt părinte şi trebuie să mă respecţi” – cu care da, sunt de acord, numai că dragi părinţi, dacă voi nu îi respectaţi pe cei care trebuie să înveţe respectul, e fix degeaba.

Cum înţeleg părinţii români respectul pentru copiii lor

Trebuie să mă respecţi pentru că te-am îngrijit când erai, uite atât de mic/ă. Te-am spălat cu cur şi ţi-am dat să mănânci. Te-am ţinut în şcoală.Te-am făcut om!

De obicei ţi se da cu afirmaţia asta în cap când nu eşti de acord într-o anumită chestiune cu părinţii. Ca şi copil, nu ai voie să ai decât opinii identice cu părinţii. Altfel, nu sunt opinii, sunt rebeliuni.

Am făcut totul pentru voi. Voi însemnaţi totul pentru mine. Eu nu îmi doresc de la copii decât bucurii. Vreau să îmi faceţi bucurii. 

Practic, ţi se spune aproape direct, că pentru că te-ai născut şi dragii tăi părinţi te-au spălat la cur, a venit rândul tău să faci ceva pentru părinţi. Până se damblagesc fizic şi psihic, acel ceva se referă la a face lucrurile din viaţa ta aşa cum îşi închipuie ei că este bine pentru tine. Pentru că da, ei şi-au construit o viaţă minunată şi acum viaţa lor nu mai are sens. Adică după ce au crecut copiii mari şi sunt la casa lor, ei în calitate de părinţi nu mai trebuie să îşi organizeze propria viaţă. Trebuie musai să organizeze viaţa copiilor, pentru ca ei, părinţii să fie fericiţi. Şi totuşi, pe drum am pierdut fericirea copiilor, a tinerilor la început de drum.

Gata, ai făcut 18 ani, dai de carnet şi vii cu maşina la liceu. Îţi plătesc carnetul, îţi cumpăr şi maşină şi pe urmă ai voie să te izbeşti în ce copac vrei tu. E dreptul tău, nu?

Ce să mai spun despre gândirea asta? Tragic e că nu rupe doar scoarţa vreunui copac. Mai omoară şi alţi câţiva oameni cu el/ea, doar pentru că a pierdut controlul volanului.

Acum, că ai 18 ani, ai alte responsabilităţi. Am alte aşteptări de la tine. Acum, trebuie să intri la facultate, să o termini şi apoi să te angajezi. În fond, nu eşti un adult. Eşti doar un elev la un nivel superior.

Atât de puţin înseamnă pentru părinţi vârstă de 18 ani? Vă spun sincer că eu la 18 ani eram îngrozită. Ştiam că am dat de dracu, adică de viaţă. Mi-a fost frică să iau decizii pentru mine, pentru că nu am fost învăţată cum se face acest lucru. Am aflat evident, după ce am făcut 18 ani. Dragi părinţi, sau viitori părinţi, când copilul vostru face 18 ani trebuie să va asiguraţi că i-aţi oferit un minimum de echipament pentru a face faţă în jungla numită viaţă. Şi când spun echipament, nu mă refer la casă, maşină, zestre. Nu! Mă refer la cunoştinţe. Că degeaba i le daţi pe toate, dacă el/ea e nefercit/ă cu o casă şi o maşină şi vrea să cutreiere lumea.

Acum, că ai terminat facultatea, când te măriţi/însori şi tu?

Întrebarea asta, pusă mai des de femei arată câtă lipsa de educaţie si sensibilitate au. E una dintre acele întrebări care nu se pun din bun-simt faţă de tineri (şi da, e şi în codul bunelor maniere). Cred că ar fi mai potrivită întrebarea, care sunt planurile tale de viitor? Ce te-ar face fericit/ă? Nu de alta, dar poate copilul tău, sau al altuia nu e pregătit să se căsătorească. Poate că acordă mai multă importanţă acestui aspect important din viaţă, nu ca unele care se mărită doar pentru că a venit timpul, aşa spun mama şi tata, aşa au făcut toţi prietenii mei, sau aşa intră şi ei în rândul lumii (ca o paranteză, săptămâna trecută a fost dată o ştire la TV cu sute de oi care au murit sufocate pentru că s-au îmbulzit la apă). Poate că tânărul ăla căruia tu îi pui fără nici o jenă această întrebare, gândeşte ceva mai mult că tine. Sau pur şi simplu gândeşte!

cliff-ideas-sheep

Ok. ţi-ai găsit loc de muncă, ai reuşit cu chiu cu vai să te căsătoreşti. Nici nu trece o luna, chiar din a două zi de după nuntă: Acum, gata. Pe când copii? A păi ştii, nu am loc de muncă. Aaa, lasă mama că probleme cu banii o să ai mereu. E bine să ai copii acum, cât eşti tânăr/a. Aa, păi ştii, nu am casă. Aaaa, lasă mama, că o faci şi pe asta în timp. Nu contează că tu nu ai unde să stai. Copilul e cel mai important.

 Mame, soacre, prietene, surori. Toate, au această curiozitate deosebită. Întrebarea asta, pusă de femei arată încă o dată câtă lipsa de educaţie au. În primul rând, nu se pune această întrebare niciunui tânăr, aşa cum o spune manualul de bune maniere. Regula asta, stimate ţaţe, care nu sunteţi doamne decât prin statutul marital, nu este făcută doar pentru că nişte deştepţi s-au gândit că e cool să fie nişte reguli în plus pe care femeile trebuie să le respecte. Nu! Regula asta are o logică, sau mai multe. E dreptul tinerilor, chiar dacă au fost născuţi de voi, sau nu, să decidă ei când este cazul să aibă copii.  E bine să ştiţi că poate unii tineri îşi doresc copii şi i-ar şi face, dacă nu ar fi atât de stresaţi că locul de muncă nu este sigur, că în România se lucrează mult la negru, că nu se respectă drepturile angajaţilor şi că oricând poţi să rămâi fără job. Poate că unele cupluri tinere sunt ceva mai conştiente decât cuplurile de pe vremea lui Ceaşcă şi se gândesc că dacă vor face copii nu au unde să îi crească. Că lor nu le mai da nimeni casă şi ghinion, fără loc de muncă de fiţă (a se înţelege la 8 ore, cu carte de muncă legală şi un salariu decent), nici nu pot să facă un credit pe viaţă că să poată trăi liniştiţi că nu îi da chiriaşu’ afară, cu copil, căţel şi purcel. Şi poate că unii tineri ştiu, fără să le fi spus voi (mai ales că aţi rămas blocate la etapa schimbat scutece), că a face copii nu e scopul suprem în viaţă.privacy-card-3x2

Cea mai mare realizare a noastră sunt copiii. 

Nu pot spune decât că e trist. Şi o responsabilitate foarte mare pentru copii.Prima responsabilitate cu care se nasc. Sau mă rog, nici nu trebuie sa se nască. O au din oficiu.

Pentru voi am făcut atâtea sacrificii. Personal, am auzit-o doar la mame.Taţii nu fac sacrificii dragi mame, nu-i aşa?

Mi-am jurat că în calitate de mama, la un moment dat, nu voi face afirmaţia asta în faţa copiilor mei. De ce se scoţi ochii copiilor cu sacrificiile pe care nu ţi le-au cerut? Bine, acum dacă nu te-a dus capul să îţi organizezi viaţa, astfel încât să nu mai fie totul un sacrificiu, zău că nu e vina copilului. Nu ţi-a cerut el să se nască, nu te-a obligat Ceaşcă, nici măcar Dumnezeu nu te-a rugat frumos să te replici.

Trebuie să faceţi şi voi un copil, că e bine să ai un copil lângă tine la bătrâneţe. Cine o să mai aibă grijă de voi?

E încă o bifa pe lista mea de jurăminte. Nu vreau să fac copii, că să aibă grijă la bătrâneţe de mine.. De bătrâneţile noastre avem noi grijă. Mi se pare mult mai important să fie toată lumea fericită, decât din amarul nostru să fabricăm miere pentru copii. Nu sunt alchimistă.

Ma simt revoltată faţă de cele de mai sus, nu în calitate de copil, ci de viitoare mamă. Mă îngrozeşte faptul că tinerele cupluri imită atât de exact comportamentul părinţilor. Acum, noi ăştia mai tineri nu mai avem scuza comunismului. Chiar aş îndrăzni să spun că nu comunismul e vinovat pentru înapoierea poporului român. Aş afirma că mai degrabă ignoranţa, făţărnicia (cum altfel putem cataloga un popor care hoţ fiind, urlă Hoţii!, cu degetul spre politicieni).

Ar trebui ca schimbarea să înceapă cu noi…

 

Visited 8 times, 1 visit(s) today

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *