România e plină de ţaţe proaste!

La un moment dat am făcut o mică cercetare despre ce cred femeile că înseamnă să fii o Lady. Mai pe româneşte, o doamnă. Încă nu am dezvăluit rezultatele. Dar o voi face, că sunt interesante. De la momentul cercetării şi până acum, am avut ocazia să analizez femei şi comportamente de femei. Am plecat la drum cu sfaturi de look, carieră şi bune maniere în societate. Mi-au scăpat bunele maniere în familie, din păcate.

Înainte de a merge mai departe cu acest articol, va pun în vedere importanţa femeii în familie. Şi mai ales importanţa echilibrului şi a fericirii ei. Dacă o femeie, mamă este echilibrată psihic şi emoţional, are toate şansele să aibă o famile aidoma. În caz contrar, toţi membrii familiei vor fi nefericiţi şi vor îngroşa rândurile unei societăţi, despre care ştim şi afirmăm, nu-i aşa, că e o societate bolnavă.

Cred că sunt vreo 6 luni de când vreau să scriu despre  bunele maniere în familie, despre care românii nu ştiu că există, garantat. Mi se pare jenantă lipsa de evoluţie a tinerilor de azi şi sunt uimită cum aceştia imită educaţia pentru familie a părinţilor în ciuda facultăţilor de top de prin România şi cred că şi din afară.

O mulţime de profesori şi specialişti urlă prin presă şi pe unde mai pot despre importanţa educaţiei sexuale. Dar despre educaţia familială nu vorbeşte nimeni? Sunt super curioasă dacă în manualul de educaţie sexuală este şi o lecţie despre viaţa în familie – provocări, avantaje (că sunt!), fericirea în familie, echilibrul, altruismul, respectul copiilor pentru părinţi şi respectul părinţilor pentru copii (în funcţie de fiecare etapă a vieţii), protecţia propriei tale familii, ce înseamnă pentru o femeie să aibă copii, ce înseamnă pentru bărbaţi să aibă copii, efectele unei posibile despărţiri asupra copiilor, cât este de important ca femeie să poţi să îţi rupi puţin din timpul tău şi pentru bărbat, chiar dacă eşti mamă etc.

O să mă opresc la tema respect, sau mă rog, la lipsa acestuia. Nu ştiu cum este prin alte părţi, că nu am crecut cu o familie de străini, dar ştiu nişte chestii de pe la nişte cunoştinţe de prin afară (mai multe ţări). În primul rând, tinerii din afară au dreptul să se bucure de viaţa lor. În momentul în care au făcut 16-18 ani, se pot bucura de viaţă şi mai ales pot lua decizii pentru ei. Pot munci, dacă îşi doresc asta, pot pleca de acasă pentru a-şi descoperi drumul în viaţă, sau pentru a şi-l croi ei, singuri. La noi, sigur nu este aşa. Şi sigur ştiţi afirmaţia repetată obsesiv “chiar dacă aţi crescut, tot nişte copii sunteţi pentru mine”. Şi părinţii care spun asta, îşi tratează copiii adulţi exact aşa. Ca pe nişte copii şi atât. Şi uite cum începe procedul de handicapare.

 În manualul de bune maniere (Codul bunelor maniere astazi de Aurelia Marinescu), adaptat vremurilor noastre, într-un capitol denumit interesant bunele maniere în familie, părinţii trebuie să îşi trateze cu respect copiii-adulţi şi să îi lase să decidă ei singuri pentru viaţa lor. Asta înseamnă, inclusiv să nu mai fie îndopaţi fără voia lor cu tot felul de lucruri de care nu au nevoie. Dincolo de bune maniere, poate ar fi toată lumea mai fericită dacă părinţii ar înţelege că este mai important să fie lângă copiii lor, atunci când aceştia chiar au nevoie. Nu de alta, dar degeaba ţi se spune “te ajut acum, când pot”, dacă pentru ei acest ajutor venit cu forţa nu le este de nici un folos, ba îi mai şi încurcă. Asta aşa, ca un contra- argument la afirmaţia “sunt părinte şi trebuie să mă respecţi” – cu care da, sunt de acord, numai că dragi părinţi, dacă voi nu îi respectaţi pe cei care trebuie să înveţe respectul, e fix degeaba.

Şi acum, cum înţeleg părinţii români respectul pentru copiii lor:

Trebuie să mă respecţi pentru că te-am îngrijit când erai, uite atât de mic/ă. Te-am spălat cu cur şi ţi-am dat să mănânci. Te-am ţinut în şcoală.Te-am făcut om!

De obicei ţi se da cu afirmaţia asta în cap când nu eşti de acord într-o anumită chestiune cu părinţii. Ca şi copil, nu ai voie să ai decât opinii identice cu părinţii. Altfel, nu sunt opinii, sunt rebeliuni.

Am făcut totul pentru voi. Voi însemnaţi totul pentru mine. Eu nu îmi doresc de la copii decât bucurii. Vreau să îmi faceţi bucurii. Văleu, viaţă! Nu vreţi să ştiţi ce ar putea însemna aceste bucurii.

Practic, ţi se spune aproape direct, că pentru că te-ai născut şi dragii tăi părinţi te-au spălat la cur, a venit rândul tău să faci ceva pentru părinţi. Până se damblagesc fizic şi psihic, acel ceva se referă la a face lucrurile din viaţa ta aşa cum îşi închipuie ei că este bine pentru tine. Pentru că da, ei şi-au construit o viaţă minunată şi acum viaţa lor nu mai are sens. Adică după ce au crecut copiii mari şi sunt la casa lor, ei în calitate de părinţi nu mai trebuie să îşi organizeze propria viaţă. Trebuie musai să organizeze viaţa copiilor, pentru ca ei, părinţii să fie fericiţi. Şi totuşi, pe drum am pierdut fericirea copiilor, a tinerilor la început de drum.

Gata, ai făcut 18 ani, dai de carnet şi vii cu maşina la liceu. Îţi plătesc carnetul, îţi cumpăr şi maşină şi pe urmă ai voie să te izbeşti în ce copac vrei tu. E dreptul tău, nu?

Ce să mai spun despre gândirea asta? Tragic e că nu rupe doar scoarţa vreunui copac. Mai omoară şi alţi câţiva oameni cu el/ea, doar pentru că a pierdut controlul volanului.

Acum, că ai 18 ani, ai alte responsabilităţi. Am alte aşteptări de la tine. Acum, trebuie să intri la facultate, să o termini şi apoi să te angajezi. În fond, nu eşti un adult. Eşti doar un elev la un nivel superior.

Atât de puţin înseamnă pentru părinţi vârstă de 18 ani? Vă spun sincer că eu la 18 ani eram îngrozită. Ştiam că am dat de dracu, adică de viaţă. Mi-a fost frică să iau decizii pentru mine, pentru că nu am fost învăţată cum se face acest lucru. Am aflat evident, după ce am făcut 18 ani. Dragi părinţi, sau viitori părinţi, când copilul vostru face 18 ani trebuie să va asiguraţi că i-aţi oferit un minimum de echipament pentru a face faţă în jungla numită viaţă. Şi când spun echipament, nu mă refer la casă, maşină, zestre. Nu! Mă refer la cunoştinţe. Că degeaba i le daţi pe toate, dacă el/ea e nefercit/ă cu o casă şi o maşină şi vrea să cutreiere lumea.

Acum, că eşti major/a ai voie să mergi în club.

Asta e speechless rău pentru mine.Şi ne mai întrebăm de ce unii tineri o iau razna. Şi nu e din cauza alcoolului sau a drogurilor.

Acum, că ai terminat facultatea, când te măriţi/însori şi tu?

Întrebarea asta, pusă de femei arată câtă lipsa de educaţie au. E una dintre acele întrebări care nu se pun din bun-simt faţă de tineri (şi da, e şi în codul bunelor maniere). Cred că ar fi mai potrivită întrebarea, care sunt planurile tale de viitor? Ce te-ar face fericit/ă? Nu de alta, dar poate copilul tău, sau al altuia nu e pregătit să se căsătorească. Poate că acordă mai multă importanţă acestui aspect important din viaţă, nu ca unele care se mărită doar pentru că a venit timpul, aşa spun mama şi tata, aşa au făcut toţi prietenii mei, sau aşa intră şi ei în rândul lumii (ca o paranteză, săptămâna trecută a fost dată o ştire la TV cu sute de oi care au murit sufocate pentru că s-au îmbulzit la apă).Poate că tânărul ăla căruia tu îi pui fără nici o jenă această întrebare, gândeşte ceva mai mult că tine. Sau pur şi simplu gândeşte!

cliff-ideas-sheep

Ok. ţi-ai găsit loc de muncă, ai reuşit cu chiu cu vai să te căsătoreşti. Nici nu trece o luna, chiar din a două zi de după nuntă: Acum, gata. Pe când copii? A păi ştii, nu am loc de muncă. Aaa, lasă mama că probleme cu banii o să ai mereu. E bine să ai copii acum, cât eşti tânăr/a. Aa, păi ştii, nu am casă. Aaaa, lasă mama, că o faci şi pe asta în timp. Nu contează că tu nu ai unde să stai. Copilul e cel mai important.

Va zic sută în mie şi în ce vreţi voi, că întrebarea această este pusă doar de femei. Mame, soacre, prietene, surori. Toate, au această curiozitate deosebită. Întrebarea asta, pusă de femei arată încă o dată câtă lipsa de educaţie au. În primul rând, nu se pune această întrebare niciunui tânăr, aşa cum o spune manualul de bune maniere. Regula asta, stimate ţaţe, care nu sunteţi doamne decât prin statutul marital, nu este făcută doar pentru că nişte deştepţi s-au gândit că e cool să fie nişte reguli în plus pe care femeile trebuie să le respecte. Nu! Regula asta are o logică, sau mai multe. E dreptul tinerilor, chiar dacă au fost născuţi de voi, sau nu, să decidă ei când este cazul să aibă copii. Serios acum, chiar nu e treaba voastră să ştiţi când se vor fute ei dată viitoare fără prezervativ. Şi da, copiii voştri se fut. Şi ştiţi ceva? Unii dintre ei o fac cu mult înainte să facă 18 ani. Sau credeaţi că dacă sunteţi pudice şi nu deschideţi subiectul, sunt atât de proşti să nu experimenteze? E bine să ştiţi că poate unii tineri îşi doresc copii şi i-ar şi face, dacă nu ar fi atât de stresaţi că locul de muncă nu este sigur, că în România se lucrează mult la negru, că nu se respectă drepturile angajaţilor şi că oricând poţi să rămâi fără job. Poate că unele cupluri tinere sunt ceva mai conştiente decât cuplurile de pe vremea lui Ceaşcă şi se gândesc că dacă vor face copii nu au unde să îi crească. Că lor nu le mai da nimeni casă şi ghinion, fără loc de muncă de fiţă (a se înţelege la 8 ore, cu carte de muncă legală şi un salariu decent), nici nu pot să facă un credit pe viaţă că să poată trăi liniştiţi că nu îi da chiriaşu’ afară, cu copil, căţel şi purcel. Şi poate că unii tineri ştiu, fără să le fi spus voi (mai ales că aţi rămas blocate la etapa schimbat scutece), că a face copii nu e scopul suprem în viaţă.privacy-card-3x2

Cea mai mare realizare a noastră sunt copiii. Am auzit-o doar la mame.

Nu pot spune decât că e trist. Şi o responsabilitate foarte mare pentru copii.Prima responsabilitate cu care se nasc. Sau mă rog, nici nu trebuie sa se nască. O au din oficiu.

Pentru voi am făcut atâtea sacrificii. Personal, am auzit-o doar la mame.Taţii nu fac sacrificii dragi mame, nu-i aşa?

Mi-am jurat că în calitate de mama, la un moment dat, nu voi face afirmaţia asta în faţa copiilor mei. De ce se scoţi ochii copiilor cu sacrificiile pe care nu ţi le-au cerut? Bine, acum dacă nu te-a dus capul să îţi organizezi viaţa, astfel încât să nu mai fie totul un sacrificiu, zău că nu e vina copilului. Nu ţi-a cerut el să se nască, nu te-a obligat Ceaşcă, nici măcar Dumnezeu nu te-a rugat frumos să te replici.

Trebuie să faceţi şi voi un copil, că e bine să ai un copil lângă tine la bătrâneţe. Cine o să mai aibă grijă de voi?

E încă o bifa pe lista mea de jurăminte. Nu vreau să fac copii, că să aibă grijă la bătrâneţe de mine. Mi se pare jalnic, umilitor şi egoist. Prefer să fac copii pentru ca, împreună cu soţul meu să îi învăţ ce înseamnă fericirea. Şi de bătrâneţile noastre avem noi grijă. Mi se pare mult mai important să fie toată lumea fericită, decât din amarul nostru să fabricăm miere pentru copii. Nu sunt alchimistă.

În fine, toate aceste observaţii de mai sus nu se aplică familiei mele. Sau nu doar familiei mele. Sunt observate, fără excepţie la toate familiile, mai tinere sau mai mature, dar la cele în devenire. Le aud şi de la prieteni de-ai noştri. Şi poate că acesta este încă un motiv pentru care nu m-am grăbit să scriu pe tema asta..

Ma simt revoltată faţă de cele de mai sus, nu în calitate de copil, ci de viitoare mamă. Mă îngrozeşte faptul că tinerele cupluri imită atât de exact comportamentul părinţilor. Acum, noi ăştia mai tineri nu mai avem scuza comunismului. Chiar aş îndrăzni să spun că nu comunismul e vinovat pentru înapoierea poporului român. Aş afirma că mai degrabă ignoranţa, făţărnicia (cum altfel putem cataloga un popor care hoţ fiind, urlă Hoţii!, cu degetul spre politicieni).

Ar trebui ca schimbarea să înceapă cu noi…

fg

About Author

Daniela
Daniela

Faceti cunostinta cu autoarea blogului Yes,Milady! Ma numesc Daniela si va voi spune despre tot si despre toate cum nimeni nu va avea curajul sa o faca. Descoperiti-ma cu totul aici.

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.