Războiul tăcerii

Tăcerea, atunci când nu este dorită, devine armă de luptă. Mi-a declanșat acest gând războiul casei regale britanice dintre frați. E un trigger, ce mi-a fost activat pentru că și noi ca și cuplu am trecut printr-o situație similară. La fel ca și în cazul familiei regale, rezolvare nu e nici la noi. Cei care nu au trecut prin așa ceva, nu pot decât să asiste de pe margine ca și observatori, sau din lipsă de activitate și viață personală,  pot deveni chiar critici. Mai e o categorie de oameni care învață din experiențele povestite, sau văzute. Pentru această ultimă categorie mă voi dovedi utilă. 

Pentru contextualizare, voi aborda pe scurt motvul trigger-ului meu. În ultima perioadă, în scandalul dintre frații regali apar știri despre cât de frumos și de nederanjați îi ignoră William și Kate, alături de tot restul familiei. pe Harry și Meghan. Cei mai mulți se gândesc că așa merită pentru că au defăimat o instituție. Au defaimat regalitatea reprezentată nu doar de monarh, ci de un grup de oameni care fac parte din institutia monarhiei (unii se asigură că funcționează-servitorii, alții sunt parte din institutie prin statut regal și bani cu care susțin direct/indirect casa regală). 

Nu cred că greșesc când spun ca instituțiile sunt oameni cu scuturi create de stat (nu de popor, atenție!)

În cazul de față, regalii-instituție (monarhul și cei mai apropiați descendenți), prin felul de a acționa au ales nu instituția, ci oamenii din spatele instituției, înaintea rudelor de sânge. Practic, s-au folosit de un rezultat istoric, interpretări luxurioase și comportamente vechi care au creat acel rezultat (monarhia-instituție) în propriul interes. Justificarea comportamentului lor cu membrii apropiați ai familiei se bazează pe specularea mai multor avantaje care au în centru explicația imorală că monarhul și succesorii săi apropiați, alegând monarhia, au ales poporul. Aici e un joc de cuvinte, interpretări, explicații și speculații care ascund un război de familie cu mai multe componente, din care eu le menționez pe cele mai importante: lupta pentru bani și influență și animozități familiale bazate pe traumă și agresivitate mascată/ascunsă între membrii familiei.

Nu doresc să aprofundez războiul regalilor acum, pentru că este un subiect atât de complex, încât dacă l-aș aborda alături de alte subiecte, ar deveni greu de înțeles mesajul. Ce vreau să subliniez este că nu țin partea niciunui cuplu regal. În acest caz, greșeli au fost de ambele părți, dacă tratăm conflictul prin prisma familială (deci judecăm iubirea și disfuncționalitățile ei). Dacă tratăm conflictul din punct de vedere financiar și capital de putere, s-au întărit financiar ambele familii, dar în direcții diferite, independent. Abordat din punct de vedere al datoriei morale, de ”sânge”, de moștenire energetică cu amprentă asupra ADN-ului de generație, singurii vinovați șunt monarhul și succesorii imediați. Revin și mă opresc însă asupra manipulării și agresiunii asociate tăcerii intenționate/forțate și ignorării părții rănite.

În momentul în care ai o problemă, sau mai multe cu o persoana/grup de persoane și încerci să o discuți, spunându-ți punctul de vedere, gândurile, bănuielile și persoana/grupul de persoane te ignoră, dacă ne referim la persoane externe, nu ne afectează prea tare. Continuăm o relație cordială, atât cât o permite distanțarea, sau pur și simplu ”rupem” prietenia. Înseamnă că persoanele care aleg să ne ignore nu au interesul să dezvolte relația cu noi și nici apreciere față de noi ca persoane.

Când însă membrii apropiați ai familiei aleg tăcerea și ignorarea în formă gravă (unfriend, block pe rețele sociale, Whatsapp) în momentul în care pui întrebări incomode, înseamnă că problemele și banuielile avute încep să scoată la suprafață niște adevăruri incomode, sau există riscul de divulgare a acestora. În momentul în care oamenii sunt forțați să spună adevărul legat de propriile acțiuni, care ar putea aduce vătămare propriilor interese, cel mai simplu este să fugi, prin neasumare. Cu alte cuvinte, te dai atât de lovit și de jignit din cauza întrebărilor puse, încât nu mai poți continua comunicarea cu acea persoană. Dacă se dorește menținerea relației, trebuie dat totul uitării, se preface toată lumea că nu a fost nimic, sau dacă se insistă în rezolvarea conflictului, persoana afectată devine persona non-grata.

O altă formă de manipulare este și cea în care nu întrerupi comunicarea, simulezi dorința de a rezolva nemulțumirile prin participare la dialog, însă te prefaci că nu înțelegi, nu știi nimic, ești doar o victimă. Aceasta tactică are și componenta dezarmării celuilalt, în sensul în care îl destabilizezi psihic și emoțional prin faptul că îl faci să se îndoiască de ceea ce vede, gândește sau simte, corelate toate cu sentimentul de vinovăție (paradoxul dacă greșesc, îi fac rău, dar și dacă nu greșesc tot rău îi fac). Această formă de manipulare, mi se pare cea mai josnică, dar e doar părerea mea.

Când cineva iubește cu adevărat, prețuiește o altă persoană, trece peste orgoliul rănit și face orice este necesar pentru a-și demonstra nevinovăția, dacă ea există, în condiții care să avantajeze și partea ”rănită”. Dacă problema a escaldat deja public (valabil pentru regali, persoane publice sau private), este suficient să spui ”îi iubim și apreciem foarte mult pe x,y. Probabil nu am abordat suficient sau mulțumitor problemele cu xy. Nu dorim să contaminăm spațiul public cu problemele noastre personale și de aceea le vom dezbate și rezolva în interiorul familiei. Mulțumim pentru întrebări și preocupare.” Iar acest mesaj poate fi reluat și repetat sub diferite forme, la nesfârșit pentru orice întrebare legată de statusul conflictului și alte declarații publice ulterioare, câtă vreme este autentic și se încearcă în mod real și onest o soluționare.

Când însă, pentru problemele escaladate public, cauți un țap ispășitor cu care nu te confrunți direct, dar asupra căruia asmuți ”câinii loiali familiei” (dacă ne referim la regali – Meghan), înseamnă că partea acuzată nu doar că este vinovată, însă este și agresivă. Deci vorbim de persoane care prin neacceptarea rezolvării conflictului și ignorarea membrilor afectați, își doresc să continue acea agresiune, mascată și justificată social; așadar ne referim la agresori ”de meserie”. Reducerea la tăcere, trecerea în planuri înjositoare, reducerea valorii, sau a imaginii a unor persoane/cuplu în schimbul unor beneficii, favoruri, sau bani reprezintă tot o formă de manipulare și agresiune. Și acest adevăr este valabil pentru oricine, regal sau neregal, indiferent de valoarea beneficiilor sau a banilor puși în joc.

Dar, dincolo de conflict, can-can, traumă și dramă există și o veste bună: nu toți oamenii pot fi cumpărați.

După unul sau mai multe episoade de conflict, în urma cărora se decide continuarea relației sunt necesare niște acțiuni ce corecție sau ajustare. Dacă ești acuzat/ă pe nedrept și demonstrezi acest lucru, dar dorești ca relația să revină la forma inițială, sau chiar mai bună, va trebui să înțelegi de ce ai fost greșit înțeles/înțeleasă. Bănuielile nu se nasc singure, decât poate în cazul persoanelor care au probleme mintale grave și care au ca parte componentă a bolii lor bănuiala continuă, generalizată. Pe lângă efortul de înțelegere este și cel de auto-verificare. Te întorci către tine, te analizezi și încerci să corectezi scăpările care i-au condus pe cei din jur să te vadă ”greșit”. Și abia după aceste acțiuni, se poate vorbi despre asumare reală.

În cazul persoanelor care chiar au greșit, dar își cer scuze, lucrurile sunt mai complicate. Relația cu acest gen de persoane poate continua, se poate chiar îmbunătăți în timp, însă va fi necesar un efort constant, de durată de a demonstra că acea greșeală a fost izolată (s-a greșit fără intenție, sau din eroare de judecată). Oricât de bine intenționată și deschisă este partea rănită, revenirea la încredere totală față de partea agresoare este foarte dificilă, dacă nu chiar imposibilă.

Încrederea este precum un geam. Odată spart, geamul relipit nu va mai fi niciodată la fel.

Aș mai adăuga și că greșeala recunoscută cere justificare (de ce m-ai rănit, de ce ai vrut să îmi faci rău, ce te-a condus la astfel de acțiuni față de mine?), reprezentând asumarea părții rănite a propriului comportament înțeles necorespunzător, sau chiar greșeală – orice conflict, necesită minim 2 vinovați. Cu alte cuvinte, ce pot face eu ca parte rănită să nu mai favorizez agresiunea ta, asupra mea sau să previn posibile noi conflicte?

În fine, mai este un aspect al conflictelor în care se apelează la războiul tăcerii și se referă la incompatibilitate de principii de viață. Astfel, părțile implicate în conflict au greșit unele față de altele ca urmare a modurilor și stilurilor nu doar diferite de viață, dar și incompatibile. Practic puse împreună nu pot conduce decât la viitoare conflicte, singura necunoscută fiind cea legată de timp și rezistență (cât timp pot rezista în companie reciprocă). Pentru această situație, din ce am observat și citit până în acest moment, nu se poate aplica decât toleranța și vizitele foarte scurte, limitate (dacă ne referim la membrii din familie), dacă sunt necesare (caz real de boală) sau din datorie morală (ok, mama, tata, fratele/sora sunt persoane toxice, dar nu îi pot părăsi definitiv. Îi văd scurt, ocazional, poate și prin telefoane video dacă se cere acest lucru, sau mă interesez de ei, însă mențin distanța de siguranță).

 

Visited 3 times, 1 visit(s) today

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *