Parintii mei sunt niste eroi

Rezist cu aceasta idee care mi-a trecut prin minte si suflet de vreo saptamana. E adevarat ca a fost declansata de niste evenimente mai putin placute, dar care totusi nu si-au lasat o amprenta urata asupra mea (desi persoanele care au luat parte la acele evenimente nu cred ca pot fi spalate nici de preot). Am ramas cu niste intrebari plecand de la acele evenimente (pe scurt, oameni rau intentionati, fara scrupule care pentru a fi siguri ca isi pastreaza locul de munca ii sapa pe restul):

  • De ce cred in ideea de colaborare?

  • De ce prefer sa imi ajut colegii, in loc sa arat cu degetul spre ei cand gresesc?

  • De ce pentru mine sunt importante corectitudinea si dreptatea (si atentie, nu doar ale mele), si pentru restul nu?

  • De ce atunci cand se greseste eu corectez, iar altii prefera sa judece (daca nu stii x,y,z lucruri, atunci in mod clar esti nepregatita, neprofesionista)?

  • De ce eu ii invat pe cei din jur ceea ce stiu, fara sa judec ca nu stiu?

  • De ce cei mai multi spun ca te ajuta, dar de fapt actioneaza viceversa?

  • De ce aud atat de des ”iti vreau binele”, dar acel bine este de fapt rau pentru mine si interes pentru altii?

  • De ce eu nu pot juca mai multe ”fete”, in functie de om si situatie?

  • De ce eu aleg sa spun adevarul, indiferent de circumstante?

  • De ce cei mai multi declara ceea ce este convenabil din punct de vedere social, dar actioneaza complet invers?

Prima reactie a fost initial, parintii mei nu m-au pregatit pentru viata. M-au mintit. Nu s-au ocupat de mine. De ce restul tinerilor din ziua de azi isi pastreaza locul de munca si castiga o gramada de bani mintind, prefacandu-se, lingusind, lovind in altii si eu nu pot fi astfel? Si apoi, ma mai si judeca ca imi schimb des locurile de munca. Mai am si tupeul sa vin cu scuze de genul nu imi dau salariul, nu ma platesc la timp, ma platesc foarte prost, mediul este conflictual, ma platesc la negru, etc., etc.

La foarte scurt timp dupa gandurile de mai sus, asemeni unei lumini pure si calde mi-a venit raspunsul: parintii mei sunt niste eroi! Instinctiv si ei fac ceea ce mi-am propus si eu: sa nu replic o lume perversa, plina de interese, minciuna, rautate, animalitate. In loc sa imi arate cum este lumea de fapt, au ales sa nu imi taie aripile. Daca ma pregateau sa actionez precum cei mai multi oameni, adica mintind, manipuland, furand, tradand as fi facut parte din aceeasi lume pe care au lasat-o in urma. Ori ei, au spus nu, noi ne dorim o lume mai buna si vom face acest lucru educandu-ne copiii altfel.  Parinti mei sunt eroi- Yes,Milady!

Cred ca daca vrem ca lumea sa fie mai buna, trebuie sa ne schimbam modul de a reactiona la rautate. Cred ca un prim pas in aceasta directie, ar fi sa nu mai toleram astfel de oameni. Daca nu ii poti schimba (un om nu se va schimba, decat daca isi doreste acest lucru), poti macar sa ii eviti si sa nu le copiezi comportamentul.

Asadar, de azi inainte, refuz sa mai fac parte din povesti construite doar cu personaje negative. De azi inainte voi avea grija sa nu particip la replicarea unei lumi (sau societati, cum vreti voi sa ii spuneti), despre care spunem cu totii destul de des, (nu-i asa?), ca e bolnava si ca se indreapta intr-o directie gresita.

About Author

Daniela
Daniela

Faceti cunostinta cu autoarea blogului Yes,Milady! Ma numesc Daniela si va voi spune despre tot si despre toate cum nimeni nu va avea curajul sa o faca. Descoperiti-ma cu totul aici.

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.