Tema sacrificiului părinților pentru copii a început să fie dezbătută firav în mediul online relativ recent. E un subiect sensibil pentru ca ataca un fundament pe care se bazeaza cultura omeneasca si care este folosit si in multe religii. Este vorba despre a „nu-ti judeca parintii”. Acest indemn cu valoare de porunca este corect. Dar, nu este si corect interpretat.

Interpretarea și aplicarea poruncii „nu-ți judeca parintii” devine complexa atunci cand este privita prin prisma relațiilor cu parinți narcisici. În acest context, trebuie sa analizam judecata nu doar ca act moral, ci și ca mecanism psihologic și energetic.

Judecata și verdictele

A judeca înseamna a oferi un verdict. Verdictele sunt rareori în zona de gri; ele înseamna „da” sau „nu”, „corect” sau „greșit”, „adevarat” sau „fals”. Judecata este, așadar, un act de finalitate care închide orice posibilitate de dialog și înțelegere. Acest tip de judecata il realizeaza un fiu sau o fiica, carora nu le mai raman resurse sa faca altceva. E solutia ultima pe care o pot folosi ca sa traiasca. 

Analiza Critica vs. judecata

Nu îți poți judeca parintii, însa le poți analiza anumite parți ale comportamentului lor, valorile sau stilul de viața. Aceasta analiza seamana cu o critica, dar pentru un om sanatos psihic și emoțional, aceasta analiza poate fi amuzanta și revelatoare. Aceasta poate îmbogați viața celor implicați, deoarece ofera o înțelegere mai profunda și mai nuanțata a relațiilor și comportamentelor.

Componenta narcisismului parental

În cazul parinților narcisici, exista reactia de a respinge orice forma de critica sau analiza, deoarece aceasta amenința imaginea idealizata pe care și-o construiesc. Parinții narcisici pot interpreta orice analiza sau critica drept o judecata finala și condamnabila, ceea ce duce la reacții extreme, precum pedepsirea sau chiar blestemarea copiilor care își permit sa puna la îndoiala autoritatea lor.

Împacarea cu realitatea

Pentru copii, a nu judeca parinții narcisici înseamna sa recunoasca limitarile și imperfecțiunile acestora fara a emite verdicte finale. În loc de a ajunge la concluzii de tipul „mama este rea” sau „tata este fals”, copiii pot învața sa vada comportamentele într-un context mai larg și sa înțeleaga radacinile narcisismului parental. Aceasta nu înseamna sa scuze comportamentele abuzive, ci sa le înțeleaga pentru a putea naviga mai bine relațiile complexe și dificile.

Procesul de vindecare

Critica constructiva și analiza comportamentelor parinților, mai ales a celor narcisici, pot deveni instrumente puternice de vindecare. Înțelegand de unde vin aceste comportamente și cum ne afecteaza, putem începe sa ne construim propriile limite sanatoase și sa ne dezvoltam pe plan personal și emoțional.

Îmbogățirea vieții prin analiza

Pentru persoanele sanatoase psihic și emoțional, analiza comportamentelor parinților narcisici poate fi revelatoare și poate îmbogați viața, oferindu-le noi perspective și învațaturi. Aceasta abordare permite copiilor sa își dezvolte empatia și sa își îmbunatațeasca propriile relații, evitand sa repete ciclurile de comportament negativ. Mai mult decat atat, tinerii au nevoie de aceasta analiza. Deconstruind parintii, se reconstruiesc pe ei. Imaginati-va joaca unui copil cu lego. Parintii il ajuta sa construiasca un obiect, apoi copilul simte nevoia sa desfaca in piesele initiale obiectul initial. El o face pentru a invata cum sa il construiasca din nou, dar singur. E o etapa normala de dezvoltare a creierului. Sa te opui acestui proces este ca si cum ai invita boala in proprii copii. 

Derapaje ale minților bolnave

Pedepsirea copiilor pentru ca își judeca parinții, alaturi de blesteme, sunt derapaje ale unor minți bolnave. Aceste acțiuni nu fac decat sa accentueze traumele și sa perpetueze cicluri de abuz și suferința. Un parinte sanatos emoțional încurajeaza dialogul și înțelegerea, nu pedeapsa și blestemele.

Porunca „nu-ți judeca parintii” interpretata corect permite analiza critica și constructiva, mai ales în cazul relațiilor cu parinți narcisici. Prin aceasta analiza, copiii pot gasi cai de vindecare și dezvoltare personala, evitand verdictele finale și cultivand o înțelegere mai profunda și mai nuanțata a relațiilor lor familiale. Astfel, se promoveaza un mediu de creștere personala și de armonie emoționala.

Drama copiilor care poarta sacrificiul parintilor pe umerii lor este putin inteleasa. Doar cei care trec prin asa ceva pot arata putina empatie. Stigmatizarea sociala a celor care experimenteaza abuzurile psihice continue este puternica. Mecanismul prin care functioneaza narcisicii este complex. Ei fac totul in asa fel incat toti ceilalti sa para rai, defecti. Victimele in general sunt prinse intre ciocan si nicovala pentru ca orice ar spune, chiar si public s-ar lovi de o puternica cultura a intangibilitatii culturale a parintilor…

Redau mai jos opinia psihologului roman, Catalin Dimofte, privind sacrificiul parintilor pentru copii:

„Am speriat pe multi cu postarile mele despre sacrificiu. Am vazut oameni speriati ca postarile mele „vor strica copiii” si acestia nu vor „rasplati” sacrificiul parintilor pentru ei cu propriul sacrificiu pentru parinti.

Astfel de texte ating fricile ce stau ascunse sub masca iubirii. Si fricile astea incep sa tipe, le este frica ca toate sacrificiile nu li se vor intoarce inapoi cu dobanda cand le vor cere sa le fie returnate. Sacrificiul este la fel ca banii dati cu camata. Camatarul se pozeaza in postura omului care vrea sa te ajute, dar el de fapt vrea sa te indatoreze pentru a obtine mult mai mult de la tine. Camatarul cauta sa te imprumute si cand nu ii ceri. (Copii nu cer parintilor sa se sacrifice pentru ei). Cand iti iubesti copilul cu adevarat, doar oferi fara sa ii spui ca te-ai sacrificat, fara sa ii reprosezi ca tu te-ai sacrificat pentru el si el nu-ti este recunoscator. Cand il iubesti cu adevarat si ii dai o bucata valoroasa din tine nu percepi ca pe un sacrificiu, simti bucuria si fericirea ca acum copilul tau este mai bine.

Crezi, simti si spui ca te-ai sacrificat pentru copil, doar cand iubirea pentru el este schioapa sau este falsa, cand tu te gandesti doar la tine. Cand iti iubesti cu adevarat copilul nu ii vei cere niciodata sa se sacrifice pentru tine sau pentru altcineva. Cand il iubesti cu adevarat si copilul tau se va simti iubit si cand o sa ai nevoie de ajutor, cand o sa fii neputincios el va veni la tine sa te ajute PENTRU CA TE IUBESTE si se va simti bine ca are grija tine. Cand te-ai SACRIFICAT pentru el il conditionezi, indatorezi si obligi sa-ti intoarca datoria.

Cum crezi cum se va simti el? La fel ca clientul camatarului care trebuie sa returneze o dobanda uriasa. Se va simti dator, constrans, inselat, manipulat, mintit si toata iubirea lui fata de tine se va transforma in frica, vinovatie, durere, frustrare, furie si apoi ura. Asa ca te provoc sa meditezi si sa-ti raspunzi sincer la intrebarea urmatoare: Tu pentru ce iti cresti copiii, de ce le oferi ce le oferi? Pentru ca sa fie ei fericiti sau pentru ca SA TE FACA PE TINE FERICIT(A)? Tu iti doresti ca al tau copil sa-ti fie alaturi si sa te ajute cand ai nevoie pentru ca se simte dator, obligat, vinovat, rusinat sau pentru ca te iubeste? Sper ca data asta am fost mai clar.”