Indemnuri populare care transmit traume generatiilor tinere

Ieri am primit cu ocazia zilei de 1 iunie (ziua copilului), o urare frumoasa si scurta de la o cunostinta. Ea suna simplu, asa: „Felicitări și îmbrățișări, părinți dragi!”Mi s-a parut simpla, dar autentica si mai ales respectuoasa. Foarte rar intalnesc parinti care sa aiba o anumita ordine, o logica, in gandiri si simtiri.

Si noi avem parinti, dar nu mai suntem copii. Suntem fii si fiice, mai tineri sau mai in varsta, dar in orice caz, adulti. Nu mi se pare corect si nici ca promoveaza o raportare corecta afirmatia conform careia cu totii suntem copii, sau copiii cuiva. Mergand pe aceasta logica, copiii care nu au parinti, ai cui mai sunt?

Stiu ca circula pe internet si pe alte retele de socializare indemnuri siropoase,uneori tragice pentru copii privind parintii. Acest indemn spune „Esti copil, cata vreme ai parinti. Pretuieste-i cat mai sunt in viata”. A circulat mai ales ieri, de 1 iunie. Dar cu ocazia fiecarei sarbatori importante este reluata. E genul acela de indemn cu rol de educatie, dar malign, patologic, bolnav.

De ce „Esti copil, cata vremei ai parinti” e o afirmatie bolnava

Afirmatia este bolnava pentru ca acest gen de indemn nu il spui unui copil. De ce a-i speria cu asa ceva un copil, sau un tanar? De ce a-i aminti unui tanar ca  la un moment dat parintii lui vor muri? Tinerii stiu acest lucru. Toti stim acest lucru, uneori si copiii. Cei mai multi il acceptam, dar nimeni nu este pregatit cu adevarat pentru moarte. E o durere colectiva cu care inaintam in viata si care daca este racaita in mod constant, se transforma in ceva rau, care te consuma asemeni cancerului. Nu te lasa nici sa mori, dar nici sa traiesti.

„Esti copil cata vreme ai parinti” este genul acela de manipulare voalata,  care spune indirect fa-ti parintii fericiti, pentru ca intr-o zi ei nu vor mai fi. Promoveaza frica sub cele mai oribile forme ale ei. E genul acela de frica care iti paralizeaza orice dorinta de a te dezvolta, de a te vindeca de traumele generatiilor anterioare, de a incerca alt drum pentru ca orice a-i face, ar putea sa iti raneasca parintii care nu vor mai fi inaintea ta, pentru ca sunt mai in varsta.

De ce anumite îndemnuri populare se transmit cu  incapatanare

Cred ca aceasta propozitie duce multa trauma in spate, dar poate fi si „arma” unui parinte narcisist. Stiu ca si narcisistii au traumele lor, doar ca spre deosebire de alte boli, un narcisic mai are ceva in plus: ratiune si o rautate maligna. Exista o anumita categorie de parinti, mai ales din generatiile mai in varsta, care considera ca forma de iubire a copilului, ascultarea. Stiu ca este ceva promovat si in Biblie, dar se refera cu totul la altceva. Ascultarea copilului mic de parinte se refera la situatia in care un parinte ii spune copilului „mergi mai incet pentru ca daca alergi te vei impiedica si vei cadea cam rau”. Ascultarea tanarului de parinte se refera la acele indicatii venite in momente cheie ale dezvoltarii lor si presupune alegerea cu delicatete a momentelor. Degeaba dai sfaturi cui nu e pregatit sa te asculte. Ascultarea adultilor de parintii lor in varsta se refera strict la acele situatii in care adultii se afla intr-o situatie speciala, in care nu stiu cum sa se descurce si cer o parere, un sfat. In acest context, se spune ca apelezi la „intelepciunea batranilor”. Doar ca uitati-va in jur..cata intelepciune gasiti?

Cand insa, tu ca parinte de adult te gasesti in situatia de a da sfaturi pentru orice, metodic, constant, infantilizand adultul, vorbim fie de lipsa de respect, de lipsa de educatie, fie de boala psihica. In aceasta ultima categorie intra parintii care isi traiesc si isi conditioneaza viata, starea de bine, echilibrul de felul in care fiii si fiicele lor isi traiesc viata.

Chiar daca pare crud, cred ca cea mai frumoasa si mai autentica perioada din viata parintilor este cand copiii sunt mici. Este un moment sacru specific doar copilariei. Dumnezeu e cu noi toti, mereu, dar parca mai mult in copii. Cand copiii devin adulti, relatia, trairile se schimba. Ramane si multa nostalgie, dar ar trebuie sa fie insotita si de implinire. Multi rateaza aceasta implinire pentru ca atunci cand au cu adevarat copii, alearga dupa bani, se agata de dorinta de a-si trai viata, de a calatorii, de a face orice altceva.

Poate că sună că o critica acest articol pentru cei cu răni adânci, deschise, însă e mai degrabă o atenționare pentru cei care inca au copii, până nu e prea târziu.Ceea ce pierdem cu adevărat, sunt copiii. Ei, mâine, vor deveni adulți, iar noi, părinții, nu vom mai avea copii.Vom avea fii, fiice.

Pentru cei care și-au ratat împlinirea îmi pare rau. Neimplinirea lor nu trebuie sa devină și a noastră, iar copiii altora, pentru binele copiilor, nu sunt de împrumut.

Visited 7 times, 1 visit(s) today

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *