Cartile sunt prieteni discreti, dar neobositi. Te asteapta mereu acolo, pe raft, gata sa iti deschida porti spre lumi pe care nu le-ai putea atinge altfel. Cand le rasfoiesti, nu te intorci doar la poveste, ci si la tine insuti, la emotii pe care le credeai uitate. Cititul nu e doar o activitate intelectuala, ci un ritual al sufletului: te linisteste, iti dezvolta vocabularul, iti antreneaza atentia, dar mai ales iti ofera clipe de intimitate cu tine si cu cei dragi.
Pentru adulti, cititul e o forma de igiena mintala. Studiile arata ca reduce stresul, imbunatateste memoria si concentrarea, si stimuleaza empatia. Pentru copii, cartile sunt fundamentul dezvoltarii cognitive si emotionale: ii invata rabdarea, ii ajuta sa inteleaga lumea, le hranesc imaginatia si ii pregatesc pentru scoala. Dar dincolo de toate acestea, lectura in familie devine o punte invizibila intre parinti si copii, o tesatura de amintiri comune pe care nimic nu o mai poate rupe.
Am recitit de curand Heidi, fetita muntilor. Cand eram copil, am indragit-o pentru ca vorbea despre bucuria unei vieti simple. Imi placea felul in care era descrisa fetita. Pe langa iubire, toti adultii din jurul ei o tratau frumos, cu respect. Acum, ca mama, am simtit-o si mai profund. Mi s-a facut foame de paine cu branza doar pentru ca Heidi manca cu atata pofta, am respirat aerul tare al muntilor si parca am mirosit lemnul trosnind in soba. Cartile bune nu se citesc doar cu ochii, ci cu toate simturile.
De data aceasta nu am fost singura. Am impartit povestea la trei. Andy, baiatul meu de cinci ani, asculta fascinat. Chiar daca poate citi singur cursiv de la patru ani, vocea mea ramane pentru el fundalul cel mai sigur: se joaca cu jucariile, dar urechile ii raman atintite pe poveste. Alma, care nu are inca doi ani, are propriul spectacol: deschide cartile cartonate, ridica aratatorul cu importanta, spune „gulu-gulu” de parca ar rosti o fraza solemna, si isi da ochii peste cap ca o mica diva. In felul ei, citeste si ea alaturi de noi.
Magia cea mai mare a venit intr-o noapte, cand dupa cateva pagini din Heidi ne-am trezit cu totii ca ni se face pofta de paine cu branza. La 12 noaptea radeam si mancam impreuna, ca si cum eram si noi la cabana din Alpi. Asa am inteles ca unele carti nu sunt doar povesti, ci amintiri care devin parte din familie.
Andy a dezvoltat si altceva datorita acestor lecturi. La gradinita, atunci cand educatoarea citeste, pentru el e un moment sfant. Sta nemiscat, cu ochii mari, si asculta cu toata fiinta. Se supara chiar cand ceilalti copii nu fac liniste. Cititul acasa i-a cultivat rabdarea si atentia, calitati care il ajuta enorm la scoala. Fata de multi alti copii, el are deja exercitiul de a asculta si de a astepta. Si asta nu e un dar intamplator, ci rezultatul acelor seri cand i-am citit cu consecventa. pentru mamele care nu reusesc sa citeasca copiilor as avea de adaugat ceva. Nici mie nu mi-e simplu. Fac efort in acest sens, chiar daca de multe ori simt nevoia sa imi fac un masaj anticelulitic, sau sa merg pe bicicleta eliptica. Sunt o mie de alte lucruri pe care le-as face pentru mine. Insa, imi amintesc mereu mie insami ca momente precum acestea sunt unice si doar o data in viata. Si atunci orice urma de regret si orice greutate dispar pentru a face loc copiilor mei, inaintea mea si a lumii.
Mai mult decat atat, copiii ma vad si pe mine citind cartile mele. Si imediat, isi iau si ei cartile lor. De multe ori chiar ma „pacalesc” sa las lectura mea si sa citesc din a lor. Si nu ma supar, pentru ca stiu ca acest schimb e pretios: ei invata nu doar sa citeasca, ci sa asocieze lectura cu prezenta mea, cu apropierea, cu iubirea.
Cartile noastre le-am cumparat in mare parte de pe Dorinta.ro, un site pe care il stiu de ani de zile. Acolo am gasit primele carti cartonate cu sunete pentru copii, cele mai rezistente si frumos tiparite din gama lor. Tot de acolo am luat basme, povesti, carti de activitati si fise de lucru, toate de o calitate exceptionala. Preturile sunt corecte, diversitatea e mare, iar pentru noi fiecare comanda a insemnat un plus de bucurie in casa.
Si aici vreau sa va spun ceva, voua, parintilor: cititi-le copiilor vostri! Nu asteptati ca scoala sa le dea gustul cartilor. Acesta se formeaza acasa, din serile cand copilul iti cere „inca o pagina” – si de fapt iti cere „inca putin din tine”. Cititul nu inseamna doar invatarea cuvintelor, ci construirea unei legaturi. Copilul asculta vocea ta, se simte in centrul atentiei tale, invata sa fie rabdator, sa se lase purtat de poveste. Specialistii spun ca un copil caruia i se citeste de mic are sanse mai mari sa fie un adult empatic, creativ si sigur pe el. Eu nu citesc studiile, eu vad rezultatele in fiecare zi: Andy vine singur cu cartile, Alma repeta gesturile, iar eu am certitudinea ca, prin aceste momente aparent mici, cladim amintiri trainice.
Acum ne pregatim sa citim Singur pe lume de Hector Malot – am cumparat-o tot de la editura Dorinta. Stiu ca va fi o carte mai intensa, dar sunt convinsa ca vom rade si vom plange impreuna. Pentru ca cititul, atunci cand e impartasit, nu e un act solitar – e o calatorie de familie.
Sunt sigura ca atunci cand copiii mei vor creste, nu isi vor aminti toate jucariile sau hainele pe care le-au avut. Dar isi vor aminti de serile cand am ras si am visat impreuna la munte, de painea cu branza mancata la miezul noptii si de vocea mea care le spunea povesti. Si poate acesta va fi semnul cel mai frumos ca i-am crescut cu dragoste: ca au invatat sa iubeasca lectura, iar lectura i-a invatat sa iubeasca viata.