Cu totii avem o poveste a Craciunului. Pentru cei mai multi din generatia celor nascuti in perioada 86′-89′, Craciunul inseamna Mos Craciun si cadouri. Pentru noi Craciunul a fost frumos pana undeva spre 5 ani. Dupa aceasta varsta (la unii mai devreme, la altii mai tarziu) simturile copiilor, intelegerea, inteligenta se dezvolta si se prind ca Mos Craciun nu exista. Va dati seama ca azi copiii care au acces la internet afla de acest lucru mult mai devreme decat noi. Pentru multi, confirmarea ca Mos Craciun e unul din parinti sau bunici vine cand sunt prinsi in fapt.
Nu scriu acest articol pentru a spune cuiva ca procedeaza gresit cu copiii lui. Fiecare parinte isi creste copilul dupa credintele care ii sunt dragi. Unii sarbatoresc in aceasta perioada luna cadourilor, luna copiilor, altii retraiesc copilaria. Sunt oameni care sarbatoresc crestineste Nasterea lui Iisus (chiar daca El nu s-a nascut iarna). Noi respectam rugaciunile ridicate de credinciosi. De aceea, se tine post la noi acasa. Si e un lucru pe care vreau sa il transmit mai departe si anume acceptarea celor care tin la aceasta sarbatoare, se pregatesc sufleteste pentru ea si se roaga cu acest prilej. Si mai mult decat atat, cred ca atunci cand mai multi oameni se roaga, se creeaza o putere, o lumina, un mesaj care reaminteste Universului ca am devenit mai mult decat niste carnivori feroce sau ucigasi de alte specii. Cand invatam la filosofie pentru bac si se teoretiza omul prin comparatie cu alte animale se spunea ca omul se deosebeste de alte animale prin puterea lui creatoare (de instrumente, de frumos, de obiecte, sisteme, credinte etc.). Eu cred ca omul mai are o calitate care il face nu superior, ci deosebit si anume existenta rugaciunii. Omul se roaga si isi cheama Creatorul!
Nu scriu acest articol nici pentru parintii mei, sau parintii altora. Mi-am inteles parintii, le stiu greutatile, le inteleg sentimentele, imi iubesc parintii in felul meu. Am ramas cu lucruri frumoase din perioada sarbatorilor. Undeva insa, s-a creat o ruptura in care si ei au fost aruncati. Vorbesc de ruptura creata cand copiii cresc mai repede decat poti accepta ca parinte si cand copiii tai nu mai sunt doar ai tai, ci sunt ai tuturor. Ei au trait vremuri cand singurul reper era ce fac x, y. Azi nu mai e asa. Si ei, dar si noi ne putem orienta spre alte repere. Iar pentru noi reperele nu sunt date de trenduri si de ce fac altii. Reperele pe care le alegem raspund nevoilor noastre.
Scriu, insa pentru cei care au impresia ca felul lor de a sarbatori Craciunul e cel corect si de dorit. Scriu pentru cei care cred prin prisma unor relatii mai apropiate (precum cele de rudenie, prietenie veche), ca au dreptul sa promoveze ideea ca toata lumea sa sarbatoareasca Craciunul ca trend. Adica, daca sunt parinti care se deghizeaza in Mos Craciun sa o facem si noi, cum sunt parinti care ofera cadouri scumpe, visate copiilor doar de Craciun sau cu alte cateva ocazii pe an, asa sa fim si noi, daca sunt copii care cred in Mos Craciun sa creada si al nostru. Toata treaba asta imi invie niste amintiri tare neplacute alei aceastei asteptari pentru ca eu o asociez cu trendul comparatiilor. Am trecut prin perioada in care parintii isi laudau ei intre ei copiii (care ce a mai facut, ce note are, cata treaba face) si acum vad cum acest trend reinvie prin bunici. E o mostenire pe care noi o refuzam si pe care prefer sa o detaliez intr-un articol dedicat subiectului.
Asa cum noi ii respectam pe toti cei care il reanima pe Mos Craciun in fiecare an, mi-ar placea ca felul nostru de a simti aceasta perioada sa fie respectat. Asadar, la noi Mos Craciun are un loc special, doar al lui si anume, in carti. Noi am ales sa ii spunem lui Andy adevarul intotdeauna in orice context. Inclusiv la doctor el stie ce procedura doare si cand va durea. Dar stie si ca noi suntem cu el si ca facem tot posibilul sa il doara cat mai putin sau sa treaca durerea repede. Rezultatul? E un copil cooperant, caruia nu ii place la doctor, stie ca nici noua, dar care nu face tantrumuri pe tema asta. Si are doar 2 ani! Ne-am jurat noi, ca parinti ca nu il vom minti sub nici o forma pentru ca stim ca o minciuna e cheia care deschide usa neincrederii, a indoielii. Iar usa asta, o data deschisa, nu se mai inchide niciodata! Iar indoiala nu vine singura. Ea se insoteste cu durerea copilului care descopera ca parintele lui poate minti.
Imi aduc aminte dezamagirea pe care am avut-o cand am constientizat ca totul e o plasmuire. A fost ca o maturizare fortata, m-am simtit ca un pui care nu stie sa zboare si e impins de parinte in gol. Si a fost totul cu atat mai dur cu cat nu stiam povestea reala a Craciunului si asociam aceasta sarbatoare strict cu ideea de cadou. Multi sigur isi aduc aminte si de faptul ca ne simteam neimportanti, sau ca nu meritam sa primim cadourile dorite, pentru ca nu toti copiii primesc ceea ce viseaza. Dupa ce am aflat ca Mos Craciun nu exista, ma prefaceam ca inca mai cred in el ca sa primesc si eu cadou. Ce lectie minunata! Sau sa fi fost eu de vina? Ar trebui sa imi asum azi, ca de fapt problema era la mine. Am fost un copil rau! Am inteles ce nu trebuia..
Mai tarziu am aflat povestea Craciunlui, dar era atat de tarziu incat mi-era efectiv sila. Mi-era sila de prefacatorie. Minciuna aia mica, nevinovata, spusa cu intentia de a crea o lume de poveste s-a transformat in prefacatorie. Intentia buna a fost uitata total pentru ca in subconstient am primit informatia ca tot ce am simtit nu era adevarat. Pana sa il avem pe Andy, puiul nostru de om, nici nu am mai simtit Craciunul. Stiti ce am facut, dupa ce am devenit mama? M-am fortat sa imi aduc aminte ce imi placea cel mai mult la Craciunul copilariei mele. Mi-am intrebat si sotul si impreuna ne-am creat un altfel de Craciun.
Daca esti parinte sau bunic si citesti aceste randuri, sigur te vei gandi la cum se va comporta un copil la serbari sau petreceri unde un om vine deghizat in Mos Craciun? Inainte sa ofer raspuns, incercati sa va aduceti aminte de copiii de gradinita sau de scoala primara, care spuneau la serbari ca Mos Craciun nu exista! Erau considerati copii rai de alti copii, dar si de parinti. Imi aduc aminte de o poveste de la gradinta fratelui meu cand un copil, luat de mos pe picior, a spus in gura mare “Tu nu esti Mos Craciun, tu esti tata, ca te recunosc dupa pantofi!” Acei copii rai erau sinceri, inteligenti, curiosi, precoce. Erau copiii care isi prindeau parintii cand le pun cadouri sub brad. Erau copiii cu simt de observatie si memorie, care isi aminteau de la an la an ca Mos Craciun e cand inalt, cand scund, cand slab, cand gras, cand cu barba deasa, cand cu una mai ca de vata. Revenind la raspuns, Andy va invata ce este respectul credintelor celorlalti, chiar si atunci cand el nu are aceeasi credinta. Va sti ce e toleranta simularii cu demnitate, tolerarea celor naivi si a adultilor aroganti, care cred ca fiind mai mici, copiii nu vad, nu pricep, sunt mai putini oameni pentru ca sunt mai noi.
Cum petrecem noi Craciunul?
Craciunul nostru nu este despre Mos Craciun. De Craciun Andy stie ca primeste mai mult decat de obicei, stie ca primeste cadouri de la parintii lui ca recompensa pentru simplul fapt ca este in viata noastra (nu pentru rezultate, nu pentru ca e cuminte). Andy se sperie de Mos Craciun, de oameni de zapada si de reni. E un copil special, caruia nu i s-au spus povesti de groaza, care nu este lasat de capul lui la televizor, care nu stie de Diavol, care nu a stat niciodata singur, care a avut mereu lumina in camera si a dormit cu noi. Si cu toate acestea, orice silueta care ar putea sugera ideea de coarne il terorizeaza. De cand l-am adus de la maternitate acasa, el a dormit lipit de fata noastra si cu noi in brate. Daca nu ne simtea langa el avea cosmaruri. Si azi e la fel!
Craciunul nostru miroase a cozonaci facuti in casa de mine (mama mea nu facea cozonaci, dar facea Alba-ca-Zapada). Asa ca am invatat sa fac cozonaci si inca nu am recreat reteta cozonacilor oferiti de fina noastra (nu ma las!). Adoram mirosul de lemne arse in soba, mai ales cand afara viscolea si zapada ajungea pana la fereastra. Din pacate, desi sunt nascuta iarna, nu sunt Craiasa Zapezii si nu o pot aduce pentru copilul nostru, dar soba o am in casa si inca e cu plita. Anul asta putem sa avem 20 grade afara de Craciun, ca eu sarmalele tot in cuptorul sobei si in vas de lut le fac.
Imi placea mirosul de brad in casa. Ma fascinau globurile colorate, care erau de sticla si pe care le spargeam unul cate unul, spre disperarea mamei. Cel mai tare brad era cel plin de globuri, lumini si dulciuri. Multe dulciuri. Faceam si nazbatii. Desfaceam din ambalaj bomboanele, puneam in loc nuci si cand se trezeau ai mei ca ar vrea si ei ceva dulce, gaseau doar nucile. Bomboanele erau savurate la 2-3 zile dupa ce faceam bradul. Noi, nu mai punem dulciuri in brad, punem doar decoratiuni. Dar, avem 3 brazi naturali dintre care unul e plantat in curte si e sanatos. Creste si ma rog sa fie falnic si puternic pentru ca e simbolul casei noastre! In primul an in care am stat la casa noastra am plantat acel brad.
Copilul nostru nu e fan dulciuri. L-am rugat sa manance. El a ales fructele si il felicit. Eu..pot spune ca daca am un viciu acela este reprezentat de dulciuri. Asadar, nu avem casa plina de dulciuri. Imi place insa sa am candelele aprinse, cateva instalatii pe baterii aprinse aproape de Craciun si pana la Anul Nou, imi place sa am curat, sa miroasa placut in casa, a scortisoara, placinta cu dovleac si sa fim amandoi liberi pentru Andy. Nu fac mancare multa, fac strict pentru 2, maxim 3 zile si prefer compania sotului si a copilului. Profit de zilele libere date de stat si angajatori, sa imi rasfat familia. Nu plecam de acasa, nu avem musafiri nici de Craciun, nici de Revelion. Sfarsitul de an este al nostru si atat! Cine ne iubeste accepta si un telefon, o urare, un cadou trimis chiar si cu curierul.
Pentru Andy am reinceput sa decorez casa. Insa o fac limitat, cu simtul masurii. Ii decorez casa simbolic pentru a intelege lumea in care a venit. Incerc sa folosesc decoratiuni din plastic, fetru, lucruri care nu se sparg, nu se descompun, nu lasa urme de vopsea, conuri, nuci.
Ii oferim cadouri care stim ca il ajuta sa se dezvolte. Ii cumparam carti, jocuri de constructie (Lego, magnetice) si cam atat. Completam totul cu jocul alaturi de el, cu declaratii, cu sustinere, cu povesti, cu mult gadilat, imbratisat si pupacit. Speram sa ii putem face cadou prezenta noastra implicata si activa in viata lui, atat cat o va cere si sub forma pe care o va cere. Asa sa ne ajute Dumnezeu!
