Aș vrea să încep prin a vă propune un act de imaginație. Imaginați-vă următoarea minune: după o perioadă lungă de așteptare, un nou suflet intră în lumea noastră. Sunt multe senzații noi. Din căldura pântecelui, apar prima senzație de rece, lumină puternică, zgomote, mișcări. Noul suflet își întâlnește mama, se calmează, se cuibărește la sânul ei și adaptarea în noua lume începe. Mama, tata, eventual frați, surori devin încetul cu încetul noua lume a copilului.

La început mama și apoi și tata sunt foarte mult în preajma noului sosit. După care, apropierea începe să se schimbe. Sunt intervale mai mari între singurătatea noii lumi și calmul adus de familie. Căldura, vocile, respirația, vibrațiile lor vin cu porția. Copilul se obișnuiește și cu acestea. În el se cască goluri, despre care nu poate vorbi, dar pe care le simte și care uneori îl copleșesc prin crize de plâns. E durere, o durere ce nu se simte fizic și despre care nu pot vorbi, dar care nu este în regulă. Vindecarea ei este realizată doar prin iubire, însă ce e prea mult strică și trebuie limitată prin reguli. Unii adulti consideră această etapă educație.

Uneori 2 ani, se înțelege concediu pentru creștere copil, acolo unde se poate, mica minune petrece cu părinții între 8 și 12 ore, în familiile unde nu se ocupă bunicii, bonele sau creșa de copii. După care mama începe munca, iar minunea devenită copilaș trebuie să se acomodeze cu programul de muncitor al mamei.

Care este programul tipic al celor mai multe familii

Trezirea se face de dimineață. Este ora 5:00 am. De obicei mama trebuie să se trezească cu aproximativ 2 ore înainte (depinde de navetă). Se pregăteste puțin, apoi începe să își trezească ușor pruncul. Acesta uneori se trezește, alteori se opune. În final, membrii familiei reușesc să ajungă fiecare la locul lui: părinții la muncă, copilul la grădiniță. Este ora 08:00 dimineata. După aproximativ 4 ore, copilul e luat de bunici, sau stă la program prelungit, caz în care copilul se întoarce acasă cu părinții. Este ora 12:00. Copilașul stă cu bunicii (mănâncă, doarme, se joacă pentru 4-6 ore). Copilașul continuă la grădiniță. Mânâncă, doarme (sau nu), se joacă pentru încă 4-6 ore. Este ora 17:00. Părinții își reîntâlnesc copilul, merg împreună acasă. Părinții, copilul, se dezbracă, se spală, mănâncă. Este ora 21:00. Părinții fac un efort imens să mai petreacă o oră până când toți vor merge la somn. Poate vorbesc puțin despre grădiniță, poate se joacă puțin, sau pur și simplu stau cu toții la un loc. A doua zi, a treia, a cincea totul se petrece identic.

Vine week-endul. Familia petrece puțin mai mult timp în pat. Apoi urmeză trezirea, micul dejun. Copilul poate stă cu unul din părinți (de obicei tatăl, dar nu obligatoriu) cat timp mama pregătește masa. Intre timp se face ora 12. Părinții fac cu rândul sau impreuna treburile casnice (spălat, mâncare, curățenie). Printre picături poate maxim 4 ore sunt dedicate câtorva activități cu copilul. E deja duminică. Azi se gătește mai puțin, mai au loc câteva activități oganizatorice și alte 4 ore sunt dedicate familiei. Cei mai mulți merg în vizite, în mall, parcuri, sau către alte activități.În funcție de locație între 1-3 ore se pierd pe drum. Aceasta este săptămâna tipică pentru cele mai multe familii.

Și la finalul unei săptămâni, dacă adunăm timpul alocat copilului poate avem cu puțin noroc 13 ore din 98-112 ore de veghe/săptămână. Adică copilului de aproximativ 2 ani se alocă de către părinți între 11% si 13% timp petrecut pentru comunicare, cunoaștere, iubire, joc. Restul orelor de veghe sunt suplinite de bunici, educatori, bone. Doar că acest rest, nu este oferit integral copilului, ci împărțit cu alți copii, sau activități. După acest calcul mă întreb câți simt singurătatea unui copil?

Am trecut și eu prin această singurătate. Am mai vorbit și cu alți oameni despre acest subiect, să văd dacă avem amintiri sau trăiri comune. Cu toții avem amintirea lipsei părinților. Cu timpul această lipsă este înlocuită de diferinte ocupații și preocupări. Vine școala, vin temele, prietenii, temeri, ne dorim să explorăm lumea. Timpul alocat familiei rămâne la fel de puțin și de cele mai multe ori, chiar mai puțin. Eu îi spun ”timp de control”, adică ești bine, ai nevoie de ceva? Sunt bine, voi?

Evident nu scriu pentru mine, dar scriu cu amintirile din copilărie. Îmi amintesc o bucurie imensă când cânta mama cu mine, sau când îmi spunea povești. Voiam să o facă la nesfârșit. Îmi aduc aminte de brazii împodobiți, de globurile de sticlă tot mai rare de la an la an (pentru că le spărgeam), de marea pregătire culinară (pe noi ne interesau doar dulciurile) pentru diferite sarbatori, mersul la nunti, mersul in vacante la mare cand nu reuseam sa dormim toata noaptea de nerabdare. Sunt multe amintiri frumoase, insa cand eram copii mai marisori. Intre 1-5 ani stiu sigur ca aveam nevoie de prezenta magica a parintilor, de acele activitati care sa ma intareasca, sa ma ajute sa visez frumos si sa stiu sa caut frumosul in viata.

Și atunci mă întreb: cum putem să schimbăm această dinamică? Cum putem să facem astfel încât copiii noștri să nu simtă aceeași singurătate pe care am simțit-o noi? Soluțiile nu sunt simple și nici universale, dar putem începe cu mici schimbări care să facă o mare diferență.

Daca esti curios/curioasa cum facem noi fata cu 2 copii, astfel incat sa fim si cu noi si cu ei, urmareste-ma pentru un al doilea articol. Promit o lista de actiuni care sa iti ajute familia sa castige un plus de wellbeing. Veti afla si de ce e vitala prezenta parintilor in viata copiilor pana cand isi gasesc ei propriul drum.