Interviu cu Sigo -accesorii de dama țesute la război!

Am frânturi de amintiri cu războiul bunicii, camera ocupată aproape toată de el și miros de lână. Soba arzândă, lemne trosnind și o căldură care mă toropea de plăcere. Ah, și să nu uit de pisica și torsul ei drag. Prin ochii unui copil totul pare frumos, de poveste. Când suntem mici vedem o lume de basm. Mai târziu…mai târziu poate unii dintre noi avem ocazia să ne întâlnim în contemporan cu aceleași frânturi de amintiri, dar regăsite în obiecte. Eu le-am regăsit în accesorii pentru femei, toare realizate cu măiestrie de Sigo.  Realizează o mulțime de obiecte pentru universul feminin și familial, însă eu m-am oprit asupra genților și fularelor. Toate sunt realizate la războiul de țesut. Vă invit în universul Sigo, unde veți fi surprinși de modestia și eleganță:
Spune-mi câteva lucruri despre ţine, care te definesc.
Numele meu e Simona Gonciulea, am 32 de ani, sunt soţie, mamă a doi copii minunaţi de 3 şi 5 ani. De profesie, sunt economist, dar venirea pe lume a primului copil mi-a oferit posibilitatea de a-mi descoperi pasiunile. M-am apucat să croşetez din joacă, din plăcere şi din nevoia de a mă relaxa, cumva. N-a trecut mult timp şi comenzile au început să apară. Descoperisem o altă lume, cea a lucrurilor realizate cu pasiune chiar dacă era şi migală, o lume necunoscută până atunci care-şi deschisese porţile pentru mine.
Cu multă emoţie şi pasiune am creat căciuliţe şi bluziţe, fulare, mărţişoare şi am ajuns la încălţămintea croşetată. În felul asta mi-am adus aminte de războiul de ţesut al bunicii, pe ale cărui taine nu apucasem să le desluşesc în copilărie. Că să ofer linişte sufletului meu, mi-am cumpărat un cadru de război de ţesut, mi-am luat cărţi, materiale, am urmărit diverse filmuleţe pe internet şi am început să învăţ singură. La început a fost greu, apoi după câţiva metri de ţesătură, vedeam diferenţe, învăţam din greşeli, progresam. Aşa am descoprit războiul de ţesut şi tainele lui şi înţelegeam de ce era aşa apreciat odinioară.
Genti tesute la razboi de la Sigo
De unde ideea? Ce semnifică numele afacerii tale?
Rezultatele muncii creative s-au concretizat în genţi şi accesorii. Ideea de a ţese manual la război aceste obiecte mi-a venit lucrând. Îmi doream să realizez ceva ce putea să fie util, purtat. Afacerea mea este despre mine, despre simplitate şi îndârjirea de a crea lucruri originale şi unicat. Numele afacerii mele este Sigo (Şi-Simona şi go-Gonciulea).
Ce îmi poţi spune despre tehnica de realizare?
Tehnica folosită în realizarea obiectelor ţesute este cea tradiţională: îmbinarea armonioasă a firelor, a culorilor cu scopul de a obţine rezultate inedite. De fiecare dată reuşesc să vizualizez rezultatul final şi îmi calculez foarte bine fiecare mişcare, similar construcţiei unui puzzle. În funcţie de grosimea firelor folosite, creşte sau descreşte timpul de realizare a ţesăturii. După ce realizez materialul ţesut, urmează transformarea ţesăturii în geantă prin ataşarea căptuşelii, a fermoarelor şi a mânerelor. Este un proces îndelungat care necesită timp, răbdare şi multă pasiune.
Creezi obiecte de podoabă inspirate din tradiţia românească, pentru femei. Cum ar trebui să se simtă o femeie care poartă creaţiile tale?
Femeia ce poartă Sigo este o femeie liberă, stăpână pe propriile alegeri, o femeie care apreciază lucrurile realizate manual şi îmbinarea tradiţiei cu elemente de noutate.
Defineşte-mi frumuseţea feminină din punctul tău de vedere.
Frumuseţea feminină este din punctul meu de vedere dată de armonia dintre naturaleţea fiecăreia dintre noi, de capacitatea noastră de a oferi iubire şi de înţelegere  celor din jur.
Spune-mi 3 principii care stau la baza afacerii tale.
Seriozitate, implicare şi pasiune.
În viziunea ta, cum ar trebui să fie o lady adevărată?
O lady adevărată este o femeie hotărâtă, puternică, cu atitudine, care se face remarcată în orice situaţie, care transmite o poveste prin felul de a fi, care nu îşi arată vârsta şi care lasă întotdeauna o impresie bună. De asemenea, cred că o lady adevărată este acea persoană care apreciază produsele Sigo şi găseşte momente în care să le poarte.Genți țesute Sigo
Dragă Simona, îți mulțumesc pentru interviu și vieții că te-am întâlnit! Mult spor și inspirație în răspândirea unui trend autentic pentru femeile din România!

About Author

Daniela

Faceti cunostinta cu autoarea blogului Yes,Milady! Ma numesc Daniela si va voi spune despre tot si despre toate cum nimeni nu va avea curajul sa o faca. Descoperiti-ma cu totul aici.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.