De ce nu se schimbă nimic în România?

Sunt un om optimist de fel. Nu caut probleme soluțiilor. Astăzi îmi este greu, dar nu pentru că suntem inundați a treia oara în 3 luni, pentru că nu am putut merge la serviciu sau pentru că e posibil mâine să nu pot merge la programare la medic. Îmi este mult mai greu când îmi dau seama că eu plătesc nu doar pentru cea ce nu au făcut părinții, cunoștințele, rudele, colegii, ci și pentru atitudinea lor. Ei spun că nu e bine să spui adevărul, că nu se poate face nimic bun în această țară și că e mai bine să îți vezi propriul interes și să nu te ”doară” de ceilalți. În același timp, vorbesc despre corectitudine, despre dreptate, implicare, omenie, ajutarea aproapelui, dar mai întâi să vină de la ceilalți. Să vadă mai întâi schimbarea în ceilalți și apoi se vor schimba și ei.

La un moment dat povesteam destul de mândră soacrei cum am denunțat un grup de infractori care fura din automatele de produse alimentare din stațiile de metrou. Respectivii infractori nu erau la prima  acțiune de acest tip. În urma denunțării, aceștia au fost prinși. Nu am să uit niciodata cum am fost certată că nu am făcut bine, ba din contră. ”Am făcut rău unor oameni. Era mai bine să îmi văd de treaba mea și să mă fac că nu văd.” Nu știu dacă înțelegeți gravitatea acestui tip de gândire și faptul că după aceasta gândire urmează educația.

Oamenii aceștia votează

Mai departe, nu contează că plătesc pentru servicii de care nu am parte pentru că toți ceilalți fac la fel și asta e țara în care trăim (asta îmi spune tatăl meu de fiecare dată când ”mă iau de autorități”) . Nu contează nici că unii dintre ei, sau părinții lor,  deși nu pot munci din motive de sănătate (constatate de medici), trebuie să meargă periodic să demonstreze că nu le-a crescut între timp un picior, o parte din creier. Ba din contră, merg cu sârguință, acceptă umilința și apoi se plâng ca statul își bate joc de ei. Îi critică pe cei cu pensii nesimțite sau pe asistații sociali, dar după o analiză îndelungată, aceia devin oameni care au știut să se descurce. Ba chiar simt că îi apreciază.

Ei dau drept ”prietenii tăi”

Același tip de raționament bazat pe ”toți pățim asta” și ”asta e țara în care trăim” l-am întâlnit acum 4-5 luni la un adult, tehnician la Ferroli, care îmi spunea când am sunat pentru defectarea unui termoșemineu de 15000 lei, după o lună de funcționare, că ar trebui să fiu mulțumită că măcar cineva mi-a răspuns la telefon, pentru că lui pentru un autoturim de zeci de mii de euro, care i s-a defectat în perioada de garanție nu i-a răspuns nimeni și nu a reușit să își rezolve problema. Până la urmă, de ce să nu ”moară și capra vecinului”?

Acești oameni reprezintă modelul părintelui modern

Am întâlnit părinți tineri care se plâng de calitatea învățământului din România și de cât de chinuiți le sunt copiii. Am întrebat de ce nu fac nimic. Răspunsurile au fost de tipul ”nu pot face nimic”, ”daca toți ceilalți acționează așa, la fel trebuie să fac și eu”, ”cine să rezolve?”, ”nu e treaba mea să fac asta” și totuși copiii lor nu au cărți, sunt agresați psihic de profesori, sunt extenuați, plătesc pentru dotările școlii gratuite (plătesc aproape tot).  Am ajuns la concluzia că le convine. În fond, seara când ajung acasă, își găsesc copiii obosiți iar ei nu trebuie să le mai acorde atenție.

O parte din salariul tău ajunge la acești cetățeni

Sunt privită cumva cu dispreț, sau cu teamă atunci când îndrăznesc să spun că mă opun abuzurilor. Acum ceva vreme spuneam unei cunoștințe de cazul avocatului din Timișoara care a câștigat în instanță dreptul de a nu plăti sănătatea. Avocatul respectiv s-a folosit de argumentul conform căruia nici un om nu e obligat să încheie un contract cu statul împotriva propriei voințe, atâta vreme cât nu folosește și nici nu va folosi serviciile statului. A reușit să demonstreze că de când muncește în România, nu a folosit nici un serviciu medical și că în toți anii de muncă a plătit sănătatea altora. Respectiva cunoștință nici măcar nu știa că există un contract între cetățean și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, în baza căruia s-a emis cardul de sănătate (înainte erau niște carnete). Mi s-a părut surprinzătoare vehemența cu care a refuzat această realitate pe motiv ca ea nu a semnat așa ceva. Pentru că ea nu a semnat, înseamnă că nu există. Nu mai povestesc de inflamarea cu care mi-a răspuns când am declarat că nu îmi voi mai plăti nici eu CASS. ”Cum să faci asta?”,  ”nu se poate”, ”dar cine ești tu?”, ”ce, eu nu plătesc și CASS și analizele?”…aș adăuga..cum îndrăznești să te opui sistemului..deranjezi!

Acești oameni ne sunt vecini

Nu am întâlnit niciodată o atitudine de sprijin de tipul ”hai să schimbăm ceva”, ”hai împreună să facem o petiție, sau spune-mi cum pot ajuta să ne fie tuturor bine”. Am primit în schimb răspunsuri de genul ”fă tu!Oricum nu vei reuși nimic” sau ”hai să te văd!”

În final, cred că abuzurile în România se învață pe calea educației. Suntem învățați de copii să acționăm mințind, dar să vorbim despre adevăr, să profităm de orice slăbiciune a oamenilor sau a sistemului, dar să vorbim despre corectitudine, dreptate și justiție, să furăm, dar să spunem că muncim sau să dăm furtului un alt sens, respectiv ”știm să ne descurcăm”. Acum ceva vreme, credeam că doar cei cu părinții născuți și crescuți în comunism au această mentalitate. Pe măsură ce întâlnesc tot mai multe familii tinere, constat că aceeași educație pe care au primit-o ei, o transmit si copiilor lor…

Copiii oamenilor acestora îți vor minți, păcăli, fura, exploata copilul

 

 

About Author

Daniela
Daniela

Faceti cunostinta cu autoarea blogului Yes,Milady! Ma numesc Daniela si va voi spune despre tot si despre toate cum nimeni nu va avea curajul sa o faca. Descoperiti-ma cu totul aici.

Leave a Reply